Registrul Auto Român (RAR) anunță într-o postare pe Facebook că „respinge cu fermitate” informațiile apărute în presă care au propagat ideea că posesorii de anvelope „all season” vor fi sancționați dacă le folosesc iarna. Cu toate acestea, oficialii RAR recunosc faptul că în media a fost preluat tot un comunicat al RAR, din anul 2011, care se regăsește pe site-ul instituției.
Cu o săptămână în urmă, un comunicat emis de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons menționa, eronat, că RAR nu consideră anvelopele proiectate pentru toate anotimpurile („all season”) drept anvelope de iarnă.
Prin urmare, RAR a făcut următoarele precizări, pentru publicul larg:
„TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (insemnând noroi si zapada), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră.
Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment.Registrul Auto Român nu a făcut în ultima perioadă nicio altă declarație de presă având ca subiect anvelopele de iarnă! Prin urmare, atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S NU EXISTĂ SANCȚIUNI!”