Presa din Germania a început să facă o sinteză a concedierilor pe care Ford intenționează să le facă în business-ul din Europa. Cele mai multe vor fi în Germania, dar vor fi efecte ale restructurării și în alte țări.
Ford se află în fața unui punct de cotitură cu afacerea din Europa, pe care a început să o transforme radical, dintr-o companie cu producție de masă, într-una mai suplă, orientată către profit. Cele două direcții de restructurare a activității sunt legate de produse: pe de o parte, Ford a început tranziția către mașinile electrice, de cealaltă parte este regândirea gamei, care trece de la modele cu vânzări mari, dar cu profit mic, la vânzarea de modele profitabile, în special din segmentul SUV-urilor. În acest tăvălug al restructurării intră și unitățile de producție.
Vor fi menținute trei uzine pe continent, din care doar două vor fi deținute de Ford (Koln și Valencia) și una de Ford Otosan (Craiova). Fabrica din Saarlouis se va închide sau va fi vândută, dar asta înseamnă că angajații de aici vor pleca din companie. Pe lângă aceștia, Automotive News, care a făcut o trecere în revistă a cifrelor apărute în presa din Germania, spune că s-ar putea ajunge la un interval de 2.500 până la 4.000 de persoane care vor fi concediate din unitățile de cercetare-dezvoltare, dintr-un total de 6.250 de persoane pe care compania le are în acest moment în Europa.
În centrul din Merkenich, în care erau dezvoltate modelele Fiesta și Focus, lista cuprinde între 2.500 și 3.800 persoane. În Koln, în jur de 700 de locuri de muncă sunt vehiculate pentru unitatea centrală, iar alte 1.200 în afacerea cu componente. Alte concedieri vor fi făcute, spun sursele, în Aachen, de asemenea în Germania, și în Dunton, de data asta în Marea Britanie. Jurnaliștii germani au citat dintr-o comunicare adresată angajaților care anunță și un termen concret al concedierilor: mijlocul lunii februarie. Până la acest moment, reprezentanții Ford nu au confirmat concedierile și au precizat doar că tranziția la producția de vehicule electrice cere schimbări structurale.