Porsche Boxter GTS – open sport

Da mai departe!

Cum suntem norocoși din fire, soarta face ca prima decapotabilă testată de noi în acest an să fie și una de la preferații noștri de la Porsche. Boxter GTS a venit la noi să ne bucure și să ne convingă de faptul că trebuie să strângem bani.
718 Boxter vine în completarea seriei fiind de fapt versiunea decapotabilă a lui 718 Cayman. Aceasta o generație care vine cu foarte multe noutăți. GTS-ul testat este o versiune mai sportivă a decapotabilei, fiind echipată cu un motor mai mare și cu transmisie PDK.
Modelul testat de noi are un motor de 2,5 litri care generează 365 CP. Este o abordare interesantă fiind și un coupe cu motor montat median. Acesta este cuplat la o cutie de viteze PDK, automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte.
Rigiditatea laterală și puterea transmisă la sol au fost îmbunătățite, iar setările șasiului au fost complet schimbate, în timp ce arcurile suspensiei și barele stabilizatoare au fost întărite, iar setările amortizoarelor revizuite. Sistemul de direcție, a fost configurat pentru a fi cu 10% mai precis pentru a spori agilitatea și plăcerea la condus. Roțile din spate sunt mai late cu jumătate de inch, iar împreună un set de anvelope redesenate, îmbunătățesc performanțele mașinii la virare. Aceste lucruri se văd, mașina perfect echilibrată se lipește, practic, de șosea atunci când accelerezi. În curbe stă foarte bine, iar Boxter este chiar o mașină fun și performantă.
La fel ca în cazul celorlalte modele sport Porsche, pachetul Sport Chrono poate fi reglat prin intermediul comutatorului încorporat pe volanul automobilului. În plus față de modurile: „Normal”, „Sport” și „Sport Plus” este disponibil și modul de condus “Individual”, care permite setări individuale pentru diferite sisteme.
Având în vedere performanțele crescute ale autovehiculului, sistemele de frânare au fost îmbunătățite, fiind compuse din discuri de frână de 330 milimetri în partea din față și discuri de 299 milimetri în partea din spate.
Proporțiile echilibrate, prizele de aer proeminente din partea din față și din lateral, precum și profilul coborât asigură un plus de dinamică. Partea frontală a noului model are un aspect mai sculptural și mai masculin. Farurile ultra-subțiri, poziționate deasupra prizelor de aer, ce conțin luminile de parcare și semnalizatoarele, accentuează și mai mult caracterul mașinii. Designul îmbunătățit al blocurilor de lumini bi-xenon cu LED-uri integrate pentru luminile de zi completează aspectul frontal al noului 718 Cayman. Farurile LED în patru puncte cu lumini de zi sunt disponibile pe lista de opționale. Modelul de test este echipat cu faruri de tip LED cu sistemul inteligent de management PDLS Plus.
Din lateral, caracteristicile definitorii pentru linia noului cabrio includ noi praguri laterale și fante de aerisire mai mari, cu două aripioare. Partea din spate a fost și ea redesenată, având un aspect mai plat, datorită noii linii a luminilor de frână, mai alungite, unite de o grilă de ventilație pe care este poziționată sigla Porsche. Blocurile optice din spate au fost îmbunătățite prin tehnologia LED tridimensională cu lumini de frână în patru puncte.
La interior, modificările sunt vizibile. Partea superioară a panoului de bord, care include guri de aerisire, este nouă. Au fost adăugate ca standard atât volanul sport cu design inspirat de modelul 918 Spyder, cât și opțiunile extinse de conectivitate, împreună cu noul sistem Porsche Communication Management (PCM). Printre opțiunile standard ale sistemului PCM se numără și opțiunea de încărcare a smartphone-ului, interfețele audio și sistemul Sound Package Plus, de 150 W. De asemenea, sistemul PCM poate fi extins prin module opționale care să se adapteze cerințelor personale. Modulul Connect, de exemplu, include extensii speciale pentru smartphone, precum portul USB, aplicația Apple CarPlay și Porsche Car Connect. O altă opțiune disponibilă este modulul de navigație cu acționare vocală, pentru a ajunge cu ușurință la orice destinație. Atunci când modulul Connect Plus este selectat, acesta poate fi actualizat cu informații din trafic în timp real. Șoferii pot utiliza, direct de pe smartphone-ul lor, servicii suplimentare complexe, prin Porsche Connect App și Porsche Car Connect App. Tot în interior avem diverse elemente GTS dintre care cel mai important este volanul multifuncțional specific acestei echipări.

Porsche 718 Boxter GTS
0-100 km/oră: 4,1 sec
Viteza maximă: 290 km/h
L/l/î: 4.379/1.801/1.272
Masă proprie: 1.375
Cilindree (cmc): 2.497
Putere (CP): 361 la 6.500 rpm
Cuplu maxim (Nm): 430 la 2.100 rpm
Consum mediu (litri): 8,5 (urban)
Cutie de viteze: automată, 7 trepte

Related posts