Opel ne-a prezentat deja imaginile cu Insignia Grand Sport. Acest model va fi prezentat în premieră la Salonul Auto de la Geneva în martie 2017.
După succesul înregistrat de prima generație a modelului Insignia, Mașina Anului 2009, care a înregistrat deja vânzări de 900.000 de unități, noul Insignia Grand Sport se bazează pe o arhitectură complet nouă. Ampatamentul a fost mărit cu 92 mm, asigurând un spațiu mult mai mare în interior, în special pentru pasagerii din spate. În plus, aceasta le-a permis designerilor să-i confere noului Insignia Grand Sport proporții atletice impresionante și o apariție demnă de un model vârf de lance: cu un aspect mai lung și mai coborât, autovehiculul are silueta subțire, suplă a unui coupé și postura îndrăzneață a autovehiculelor din clasele superioare. La acestea se adaugă cele mai bune caracteristici aerodinamice din clasa sa și un coeficient aerodinamic de numai 0,26. La interior, noul Insignia Grand Sport îl va răsfăța pe șofer și cu o planșă de bord elegantă și cu o poziție de ședere cu 3 cm mai coborâtă, pentru o experiență de conducere mai directă și mai pasionantă.
De fapt, noul Insignia Grand Sport nu doar arată mai dinamic – chiar este. La fel ca în cazul modelului Opel Astra, eficiența a fost un obiectiv esențial urmărit în faza de dezvoltare a noului Insignia. Designul optimizat și utilizarea unor materiale ușoare au permis reducerea greutății cu până la 175 kg, sporind astfel precizia și agilitatea în timpul conducerii. Noile dotări de înaltă tehnologie, cum ar fi sistemul de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului – cel mai sofisticat sistem din acest segment – sau noua transmisie automată cu opt trepte de viteză le permit șoferilor să-și exploateze la maximum calitățile.
În plus, modelul Insignia Grand Sport este echipat cu o serie de tehnologii de top care permit o conducere mai sigură, mai relaxată și mai confortabilă ca niciodată. Bazându-se pe mult apreciatul sistem de iluminare adaptivă cu matrice cu LED-uri al modelului Astra, inginerii Opel au dezvoltat deja a doua generație a sistemului IntelliLux LED® pentru Insignia: acesta este și mai rapid, precis și puternic, iar distanța de iluminare a fazei lungi ajunge acum la 400 m. Asistentul pentru menţinerea benzii de circulaţie cu corectare automată a manevrelor, un nou afișaj pe parbriz și camera video de 360°, alături de funcții de confort precum scaunele premium unice certificate AGR, încălzirea scaunelor din față și din spate și încălzirea parbrizului sporesc confortul oferit de noul Insignia. Bineînțeles că ocupanții autovehiculului beneficiază de infotainment și conectivitate la bord datorită sistemelor IntelliLink de ultimă generație și asistentului personal de service și conectivitate Opel OnStar care, odată cu lansarea noului Insignia, va include și un nou Asistent Personal. Însă noul Insignia Grand Sport nu are grijă doar de siguranța pasagerilor: este primul autovehicul Opel cu o capotă activă din aluminiu care, în cazul unui impact cu un pieton, se ridică în câteva milisecunde pentru a crește distanța față de componentele dure ale motorului, sporind astfel considerabil nivelul de protecție.
Monza Concept a constituit sursa de inspirație pentru designul interior și exterior al noului Insignia Grand Sport. Monza a fost în studioul de design pe parcursul întregii perioade de dezvoltare a noului vârf de lance al mărcii Opel. Designerii au avut ca obiectiv să-i confere noului Insignia un aspect premium la fel de elegant și atletic precum cel al prototipului Monza.
Noul Insignia Grand Sport are un aspect suplu, fiind în același timp și mai ușor. Deși lungimea sa nu a crescut foarte mult (4897 mm) în comparație cu modelul anterior, doar greutatea caroseriei goale a fost redusă cu 60 kg. În total, noua generație cântărește cu până la 175 kg mai puțin față de modelul anterior. Deși, conform noii arhitecturi, ampatamentul a fost mărit cu 92 mm, consolele față și spate au fost reduse semnificativ, iar ecartamentul mărit cu 11 mm. Astfel, proporțiile modelului Insignia Grand Sport seamănă mai degrabă cu cele ale autovehiculelor cu tracțiune pe puntea spate din clasele superioare. Linia impetuoasă a plafonului, coborâtă cu 29 mm, sporește dramatismul designului modelului Insignia: acesta are silueta atletică și elegantă a unui coupé.
Grila proeminentă a radiatorului și farurile subțiri inspirate în mod direct de Monza Concept asigură o postură lată a părții din față și un aspect îndrăzneț. Grila este mai coborâtă față de modelul anterior și scoate în evidență postura robustă a autovehiculului.
Designul geamurilor laterale, cu o bandă cromată în partea superioară și nu de jur împrejur, precum și linia plafonului specifică unui coupé apropie vizual autovehiculul de șosea, accentuându-i aspectul alungit. „Tăișul” din partea inferioară a portierelor, ce atrage lumina, atrage atenția spre partea din spate. Noul Insignia Grand Sport este la fel de aerodinamic pe cât pare: are un coeficient aerodinamic exemplar de doar 0,26, fiind unul dintre cele mai aerodinamice autovehicule din clasa sa.
În partea din spate, liniile clare și simple, împreună cu luminile cu LED-uri subțiri, precise, sub formă de aripă dublă, specifice mărcii Opel îi conferă autovehiculului o postură mai lată. Noul stop central cu tehnologie LED, montat la înălţime a fost integrat în linia plafonului. Acest lucru îi conferă părții din spate un aspect mai high-tech, specific autovehiculelor aparținând mărcilor premium.
Atenția la cele mai mici detalii se continuă și la interiorul autovehiculului. Postul de conducere reflectă în mod clar filozofia de design Opel „măiestria sculpturală întâlnește precizia germană”. Panoul de bord are suprafețe subtil sculptate și o orientare către șofer. Design-ul de ansamblu reflectă în mod clar un sentiment de eficiență și de precizie. Pasagerii din spate beneficiază din plin de noul design și de proporțiile regândite. Ampatamentul mărit și un design complet nou le oferă cu 32 mm mai mult spațiu la nivelul șoldurilor, cu 25 mm mai mult spațiu în zona umerilor și genunchilor și cu 8 mm mai mult spațiu în zona capului. Și volumul portbagajului este unul impresionant: între 490 l și 1.450 l. Postul de conducere este complet orientat către șofer, care are o poziție de ședere cu 3 cm mai coborâtă față de modelul anterior, fiind astfel mai bine integrat în autovehicul și beneficiind de o experiență de conducere mai sportivă, mai antrenantă și mai intensă. Consola centrală generoasă care învăluie șoferul oferă o senzație specifică unui autovehicul din clasele superioare. Și liniile clare, suprafețele plăcute, execuția extraordinară și materialele plăcute la atingere contribuie la crearea unei atmosfere de bunăstare și eleganță.
O atenție deosebită a fost acordată elementelor de comandă și interfeței de infotainment. Ecranul tactil al sistemului IntelliLink degajă un aer sofisticat, de înaltă tehnologie. Multe funcții sunt comandate prin intermediul ecranului tactil pentru a simplifica interfața permițând un control rapid și intuitiv. Datorită dispunerii foarte clare, șoferul și pasagerii nu mai trebuie să acceseze sub-meniurile de pe ecranul tactil pentru a controla cele mai importante funcții.
Insignia Grand Sport este la fel de dinamic pe cât pare. La lansarea oficială de anul viitor, acesta va fi disponibil cu o gamă vastă de motoare supraalimentate și transmisii de ultimă generație. Un nou membru al gamei este transmisia automată cu opt trepte de viteză extrem de eficientă. Aceasta impresionează printr-un confort exemplar la schimbarea treptelor și va fi disponibilă inițial doar în combinație cu sistemul de tracțiune integrală. Noul sistem inteligent de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului din dotarea modelului Insignia este cel mai sofisticat din clasa sa. Acesta este combinat cu o suspensie spate cu cinci brațe, de înaltă tehnologie, complet nouă. Două ambreiaje multi-disc electronice ale sistemului de tracțiune integrală înlocuiesc obișnuitul diferențial pe puntea spate, asigurând o transmitere mult mai precisă a puterii motorului către fiecare roată din spate, indiferent dacă drumurile sunt umede sau acoperite cu pietriș, gheață sau zăpadă. La deplasarea în viraje, un cuplu suplimentar este transmis roții spate din exteriorul virajului, reducând sesizabil efectul de subvirare și asigurând un control mai precis. Sistemul reacționează într-o fracțiune de secundă la apăsarea pedalei de accelerație, autovehiculul fiind mai stabil și mai ușor de virat în orice situație.
Șasiul FlexRide îmbunătățit oferă baza pentru un comportament optim, în funcție de situația de conducere. Acesta adaptează amortizoarele, direcția, răspunsul acceleraţiei și punctele de schimbare a treptelor de viteză (pentru transmisia automată) în mod independent sau în funcție de modurile „Standard”, „Sport” sau „Tour” care pot fi selectate de șofer. În funcție de modul selectat, direcția și răspunsul la accelerare sunt mai directe, iar sistemul anti-derapare ESP intervine mai devreme sau mai târziu. Noul software central „Drive Mode Control” este inima șasiului adaptiv. Acesta analizează continuu informațiile furnizate de senzori și setări și recunoaște stilul individual de conducere.
Noul Insignia Grand Sport nu impresionează doar prin tehnologia revoluționară a șasiului, ci și prin funcțiile ultra-moderne de asistență și confort. Niciun alt model din segmentul său nu oferă o așa mare varietate de tehnologii inteligente precum noua generație a vârfului de lance al mărcii Opel.
Una din inovațiile strălucitoare din toate punctele de vedere este (deja) a doua generație a inovatorului și premiatului sistem de iluminare adaptivă cu matrice IntelliLux LED® dezvoltat de Opel, care utilizează noua generație a tehnologiei LED și îmbunătățirile realizate de inginerii Opel. Faza lungă este asigurată acum de 32 de segmente cu LED-uri – de două ori mai multe decât în cazul modelului Astra – integrate longitudinal în farurile extrem de subțiri ale autovehiculului Insignia. Numărul mai mare de segmente cu LED-uri permite adaptarea precisă a modelului de iluminare la situația din trafic, asigurând o trecere mai rapidă și insesizabilă între multiplele modele de iluminare. Astfel, calitatea distribuției luminii, intensitatea acesteia și viteza de reacție sunt îmbunătățite. Pentru îmbunătățirea vizibilității în curbe cu faza lungă activată, inginerii Opel au adăugat o funcție inovatoare de iluminare activă în viraje pentru farurile cu matrice IntelliLux LED® ale noului Insignia. Intensitatea luminii segmentelor cu LED-uri dinspre interiorul virajului crește în funcție de unghiul de bracaj, pentru o mai bună iluminare a traiectoriei de urmat, în timp ce iluminarea exteriorului virajului este redusă. Nu în ultimul rând, un reflector LED dedicat, amplasat în cadrul modulului pentru faza scurtă sporește iluminarea cu faza lungă activată pe o distanță de până la 400 m – o soluție mult mai accesibilă și mai relevantă decât faza lungă cu laser, deoarece reflectorul poate fi activat și utilizat mult mai des.
Printre celelalte sisteme de asistență pentru șofer se numără:
– afișajul pe parbriz: informațiile referitoare la viteză, indicatoarele rutiere, viteza setată pentru limitatorul de viteză sau instrucțiunile de navigație sunt proiectate pe parbriz, în câmpul vizual al șoferului, permițându-i să se concentreze doar la situațiile din trafic.
– camera video de 360°, care constă din patru camere individuale amplasate pe fiecare parte a autovehiculului. Aceasta asigură o perspectivă panoramică, la 360°, facilitând manevrele de parcare.
– tempomatul adaptiv (ACC) măsoară distanța față de autovehiculul din față și adaptează viteza în consecință. ACC va iniția automat o frânare de urgență dacă această distanță scade brusc.
– Asistentul pentru menținerea benzii de circulație cu corectare automată a manevrelor și Avertizarea privind părăsirea benzii de circulaţie (LDW). Deplasează ușor volanul (iar LDW emite un avertisment, dacă este necesar) pentru a ajuta șoferul să evite părăsirea accidentală a benzii de circulație.
– Avertizarea privind traficul din spate. Sistemul utilizează senzorii radar din bara de protecție spate pentru a detecta obiecte aflate la o distanță de până la 20 m și 90 de grade față de partea stângă sau dreaptă din spate, o funcție foarte utilă la ieșirea cu spatele dintr-un loc de parcare cu vizibilitate limitată.
Opel rămâne unul dintre foarte puținii producători care oferă scaune certificate de organizația „Aktion Gesunder Rücken” (Campania pentru un spate sănătos) și cu siguranță compania care a contribuit cel mai mult la popularizarea acestora. Scaunele față ergonomice premium din dotarea modelului Insignia oferă o combinație unică de reglaje electrice pentru suporturile laterale, funcţie de masaj, memorie şi ventilaţie, pe lângă numeroasele posibilități de reglare standard. Și pasagerii din spate vor beneficia de mai mult confort datorită funcției de încălzire a celor două scaune laterale. În plus, parbrizul încălzit asigură rapid o vizibilitate bună în zilele reci de iarnă. Mai mult, funcția de deschidere și pornire fără cheie este prevăzută standard pentru toate nivelurile de echipare, asigurând accesul confortabil în autovehicul.
Divertismentul de excepție și conectivitatea remarcabilă – ambele specifice mărcii Opel – sunt asigurate de cele mai recente sisteme IntelliLink compatibile cu Apple CarPlay și Android Auto. Smartphone-ul este integrat cu ușurință în sistemul de infotainment al autovehiculului, putând fi acum încărcat wireless, fără a utiliza un cablu. Bineînțeles că autovehiculul este echipat cu revoluționarul asistent de service și conectivitate Opel OnStar, care oferă servicii precum răspunsul automat la impact sau asistență în cazul furtului autovehiculului. Un nou Asistent Personal va fi lansat împreună cu noul Insignia, care le permite ocupanților autovehiculului, spre exemplu, să solicite consultanților OnStar să selecteze un hotel și să rezerve o cameră. În plus, hotspot-ul Wi-Fi 4G LTE al sistemului OnStar le permite tuturor ocupanților modelului Insignia să-și conecteze dispozitivele la internet.