Noul MINI Cooper SE apreciat încă de la debut pe piaţa din România

Da mai departe!

Noul MINI Cooper SE, primul automobil electric produs în serie mare din istoria mărcii, a debutat la jumătatea lunii martie pe piaţa din România. Mulţumită programului guvernamental „Rabla Plus”, interesul arătat pentru model s-a dovedit foarte mare chiar şi în aceste momente dificile. Au fost încasate deja avansuri care acoperă 20% din targetul pentru acest model în 2020, în România.

 

Spirtul go-kart MINI
Livrarea spontană a puterii motorului de 135 kW/184 CP, tracţiunea faţă sportivă susţinută şi de noul sistem ARB (control continuu pentru limitarea patinării roţilor) sunt ingredientele principale care oferă noului MINI Cooper SE o agilitate deosebită, în stilul go-kart MINI. Performanţele sunt susţinute şi de centrul de greutate redus, mulţumită bateriei poziţionate jos, în podea, precum şi sistemului Performance Control de control al tracţiunii, disponibil standard pentru acest model.

Bateria litiu-ion cu o capacitate brută de 32,6 kWh permite o autonomie electrică de 235-270 de kilometri*. Bateria de înaltă tensiune este amplasată în podeaua maşinii, în formă de T, în tunelul median şi sub bancheta spate, asigurând că nu există nici un fel de limitări în ceea ce priveşte volumul portbagajului în comparaţie cu modelul MINI Hatch (3 uşi) cu propulsie convenţională.

Spirit britanic
Noul MINI Cooper SE este produs cu mândrie în Marea Britanie. Iese de pe linia de producţie a uzinei MINI din Oxford alături de versiunile cu propulsie convenţională ale modelului.

Echipare şi preţ
Noul MINI Cooper SE vine în standard cu o gamă largă de echipamente faţă de orice alt model din segment. Dintre acestea se remarcă farurile LED integrale, sistemul de navigaţie cu ecran de dimensiuni mari şi funcţie touch, alături de un pachet extins de servicii, inclusiv pachetul ConnectedDrive, Serviciile Remote şi Informaţiile de trafic în timp real pentru sistemul de navigaţie. Tot în echiparea standard sunt disponibile şi sistemul de aer condiţionat automat pe două zone, pilotul automat cu funcţia de frânare de urgenţă sau funcţia Performance Control, precum şi sistemul dedicat de control al patinării roţilor ARB.

Specific pentru funcţiile electrice sunt disponibile standard o pompă de căldură pentru un sistem de climatizare eficient, precum şi suport pentru încărcare AC cu putere de până la 11 kW şi DC cu putere până la 50 kW. Automobilul este oferit cu un cablu de încărcare (staţie mobilă) pentru prize de 220V.

La un nivel de echipare comparabil, preţul noului MINI Cooper SE este la nivelul MINI Cooper S cu motor pe benzină şi putere şi performanţe similare. Preţul de pornire pentru MINI Cooper SE este de 27900 euro fără TVA (33201 euro cu TVA). Dacă se ia în considerare programul Rabla Plus, cu un suport de 45000 lei pentru preţul cu TVA, noul MINI Cooper SE ajunge la un nivel de preţ comparabil cu MINI Cooper.

Tehnologie
Noul MINI Cooper SE beneficiază de experienţa tehnologică BMW Group. Tehnologia de propulsie provine de la centrele de competenţă pentru mobilitate electrică ale BMW Group din Dingolfing şi Landshut. Bateria este o dezvoltare nouă, folosind celule de la unul din principalii parteneri BMW Group în domeniu, CATL.

Noul MINI Cooper SE dispune de cele mai noi soluţii pentru controlul tracţiunii. Lansat pe BMW i3s şi disponibil acum şi pe noile BMW Seria 1 şi Seria 2 Gran Coupé, sistemul ARB (control continuu pentru limitarea patinării roţilor) vine cu un control direct al tracţiunii, independent de DSC, care asigură astfel un răspuns de până la trei ori mai rapid faţă de o soluţie convenţională. Beneficiile acestui sistem sunt o aderenţă mai bună şi o direcţie mai precisă, cu un timp de răspuns perceput de client de până la 10 ori mai rapid.

Sistemul Performance Control este un mod de funcţionare mai sportiv al sistemului DSC, care asigură un comportament mai dinamic, cu intervenţii reduse asupra puterii motorului în timpul unui condus la limită.

În premieră pentru un model electric al BMW Group, noul MINI Cooper SE vine cu un comutator pentru nivelul de decelerare la frâna de motor (la ridicarea pedalei de acceleraţie). Nivelul implicit asigură o frânare de până la 0,19 m/s2, la nivelul BMW i3. Poate fi setat un răspuns mai redus, de numai 0,11 m/s2, pentru a permite adaptarea celor care folosesc modele convenţionale. Bineînţeles, stopurile se vor aprinde şi la un nivel ridicat al frânei de motor.

Related posts