Negocieri la Dacia, pentru Contractul Colectiv de Muncă. Sindicatele vor cea mai mare creștere de salarii din istorie

Da mai departe!

Sindicatul Autoturisme Dacia a început negocierile cu managementul companiei Automobile Dacia SA pentru contractul colectiv de muncă 2024. Ca în fiecare an, primele solicitări sunt foarte îndrăznețe și sunt respinse de companie, care are propuneri foarte mici în raport cu cele ale sindicatului.

Angajații Dacia vor o majorare a salariului de 1.600 de lei, pentru anul viitor, adică echivalentul a peste 300 de euro, care să se aplice în mod egal pentru toți angajații, de la 1 ianuarie, potrivit surselor din uzină. Dacă ar fi aprobată, ar fi cea mai mare creștere de salariu din România, pentru toți angajații unei companii.

Efortul financiar al companiei, doar pentru a crește salariile, ar fi de aproape 50 de milioane de euro anual. Pe lângă această sumă, sindicaliștii solicită în plus alți 40 de lei pentru valoarea tichetului de masă. De asemenea,  o serie de prime și majorări, pentru rezultate, pentru Ziua Constructorului de Mașini și pentru intrarea în producție a unui nou model reprezintă solicitări care însumează plăți unice care se ridică la 3.600 de lei pe întreg anul. Mai sunt solicitate, conform surselor, o creștere a salariului minim pe companie la 4000 de lei și creșterea primelor pentru zilele libere lucrate, la 100 de lei.

De partea cealaltă, conducerea Dacia a venit cu propriile propuneri, care sunt, așa cum era de așteptat, mult mai mici. Creșterea de salariu este diferențiată, în funcție de nivelurile profesionale, de la 200 de lei la peste 3% din salariu, la nivelurile superioare. Și plățile unice au valori mult mai mici în oferta managementului, cu o valoare totală de 900 de lei.

În acest moment, negocierile merg mai departe, deoarece la întâlnirea dintre cele două părți din 23 noiembrie sindicatele au respins propunerea făcută de management și au anunțat că își mențin cererile inițiale. „Deocamdată suntem la început, sperăm să meargă bine negocierile, am comunicat pentru finalizare o perioadă legală de 45 de zile dar vedem dacă va fi cazul să prelungim. Următoarea întâlnire va fi marți, 28 noiembrie”, a declarat pentru Profit.ro liderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Viorel Ungureanu.

Anul trecut, negocierile s-au încheiat cu o majorare de 700 de lei pentru toate nivelurile de angajați din producție și funcționari (niveluri 1-5 și L4A, L4B), precum și 630 lei plus 1,3% pentru TESA L3C și 10% pentru TESA L3A și L3B. Tichetele de masă s-au majorat cu 30 de lei. Prima de rezultat a fost de 1400 de lei plus 400 de lei, iar salariul minim a urcat la 3050 de lei. Propunerea de majorare cu care au venit la discuții sindicatele a fost de 1200 de lei.

Uzina Dacia din Mioveni se pregătește în acest moment să înceapă producția modelului Duster 3, în primul trimestru al anului 2024, model care va avea premiera mondială la Salonul Auto din Geneva.

Related posts