Mitsubishi L200 – mai dur la suprafață, mai soft sub capotă

Da mai departe!

Probabil cel mai robust pickup, am numit aici pe L200 de la Mitsubishi a devenit mai mare și mai eco. În această formă a sosit la testele AutoReport.ro
Cu un „maxilar” pătrățos și „umeri” lați, noua Generație L200 reprezenta o declarație de design contemporan, complet coordonat cu ultimele tendințe previzibile ale pieței în acest segment. Mult mai mult decât un simplu face-lift, dispune de tablă metalică complet nouă în partea din față și din spate a cabinei, păstrând totuși trăsăturile caracteristice Mitsubishi, precum linia de mijloc, elimitarea curbată între cabină și zona de transport (J-line) sau liniile de caracter orizontale puternice.
Pe lângă aspectul solid, au fost depuse multe eforturi pentru a îmbunătăți aerodinamica L200, cu exemple precum: un baraj de aer zonei dintre cabină și portbagaj, pentru a ajuta la gestionarea fluxului de aer și a reduce zgomotul produs de vânt, cel mai înalt punct al cabinei și cel al cadrului de protecție al zonei de încărcare au acum aceeași înălțime, pentru a reduce rezistența la aer și fost dezvoltate noi oglinzi laterale.
În interior avem parte de o îmbuntătțire a designului de pe vechea generație, cu un sistem multimedia mai avansat, dar și cu materiale și finisaje mai bune. Spațiul interior este imens, iar spațiile de stocare suficiente pentru tot ce îți poate trece prin minte.
În acest test avem disponibilă varianta de 150 CP și cu cutie automată cu 6 trepte. Această variantă s-a dovedit a fi ideală pentru noi, deși nu am avut timp foarte mult pentru offroad în acest test. Mașina are un comportament dinamic bun pe asfalt, iar masivitatea mașinii combinată cu poziția înaltă la volan te face să te simți regele șoselelor.
Inițial dezvoltat pentru Pajero/Montero/Shogun, sistemul Super Select al MMC (acum “Super Select 4WD-II”) permite șoferului să aleagă cea mai potrivită setare a cutiei de transfer, în funcție de teren și de condițiile de mers. Trecerea de la 2WD la 4WD se poate face fără a fi nevoie să opriți mașina (posibil sub 100 km/h), indiferent de suprafața de drum.
Atu-ul Super Select se află în poziția sa “4H” Full Time 4WD. Încă o raritate în segment, în special când se combină cu capabilitatea low range, se poate folosi la orice viteză (în cadrul limitelor legale) și pe orice suprafață.
În cazul special al unui pick-up truck precum L200, Super Select 4WD-II adaugă aderență semnificativă atunci când mașina este condusă cu spațiul de încărcare gol. Dispune de un diferențial central ce furnizează performanțe off-road remarcabile, dar controlează și distribuirea cuplului în față și spate în modul 4H, pentru manevrare mai bună și operare simplă pe o gamă largă de suprafețe, de la drumuri pavate la trasee alunecoase.
Spre deosebire de unii dintre competitorii săi, Super Select 4WD-II este echipat și cu o gamă largă de viteze inferioare (“4LLc”) pentru adevăratul off-road. Operat cu ajutorul unui buton amplasat lângă selectorul 4WD și disponibil cu M/T și A/T (modelele 4WD), noul Mod Off-road, oferă posibilitatea selectarii modurilor specifice GRAVEL (pietriș), MUD (noroi)/SNOW (zăpadă), SAND (nisip) și ROCK (piatră) (only in 4LLc), care se setează în funcție de condițiile de mers.
De asemenea operat printr-un buton amplasat lângă selectorul 4WD și de asemenea disponibil și la M/T și la A/T (modelele 4WD), sistemul Hill Descent Control menține o viteză constantă a vehiculului când coboară o pantă și unde frâna de motor singură nu este suficientă.
În plus față de noile moduri Off Road și sistemul Hill Descent Control, generația a 6-a de L200 este îmbunătățită față de predecesori în numeroase zone menite să ofere un nivel mai ridicat de siguranță activă, confort și durabilitate.
Noul L200 vine acum complet echipat cu cea mai nouă tehnologie inteligentă de siguranţă a MMC. Printre acestea se numără: Multi-around Monitor w/Bird View image – Monitor 360 de grade cu imagine compusa de sus, Forward Collision Mitigation (FCM) – Atenuarea coliziunii frontale, Lane Departure Warning (LDW) – Avertizare privind părăsirea benzii, Blind Spot Warning system (BSW) with Lane Change Assist and Rear Cross Traffic Alert – Sistemul de avertizare a unghiului mort cu asistenţă la schimbarea benzii şi alertă privind traficul din spate și Utrasonic misacceleration Mitigation System (UMS) – Sistemul ultrasonic de atenuare a accelerării accidentale.

Mitsubishi L200 facelift 4 uși 2.2 DI-D 4WD
0-100 km/h: 13,5 sec
Viteza maximă: 171 km/h
L/l/î: 5.305/1.815/1.780
Masă proprie: 1.970 kg
Cilindree (cmc): 2.268
Putere (CP): 150 la 3.500 rpm
Cuplu maxim (Nm): 400 la 2.500 rpm
Consum mediu: 8 l/100 km
Cutie de viteze: automată

Related posts