Leaseplan deschide centru de vânzări auto rulate

Da mai departe!

LeasePlan România deschide LeasePlan Outlet Center prin care marchează intrarea în segmentul business-to-consumer prin comercializarea autovehiculelor rulate provenite din contractele de leasing operațional.

“Ne diferențiem în comerțul cu autovehicule rulate prin transparență,chiar dacă, uneori, acest fapt presupune sublinierea unor mici imperfecțiuni estetice ale autovehiculului. Prin istoricul tuturor intervențiilor în service și al kilometrajului real, clienții au o imagine corectă asupra a ceea ce cumpără.” – a declarat Bogdan Apahidean, director general al LeasePlan România.

Într-o saptămână de la deschidere, prin LeasePlan Outlet Center s-au vândut 11 autovehicule. Ofertele disponibile în Outlet sunt promovate pe Facebook și în magazinul virtual outlet.autovit.ro.

La finalul anului 2016 a fost lansat si produsul FlexiPlan, pentru a răspunde nevoii clienților care au activități cu variații sezoniere, proiecte limitate în timp, angajați temporari sau inițiative noi, cu un viitor dificil de estimat. Prin FlexiPlan, clienții pot returna autovehiculul oricând după prima lună, fără taxe de returnare anticipată iar chiria lunară este situată, ca valoare, între o rată de leasing operațional și oferta pentru aceeași clasă pe piața de rent-a-car.

“În unele cazuri ne loveam de reticența clienților de a semna un contract pe termen lung, termen care nu se plia pe nevoile lor de mobilitate pe o perioadă limitată. Fie că au un proiect pe perioada verii, o creștere sezonieră a business-ului sau angajați noi, în perioada de probă, clienții se pot concentra pe afacerea de bază, fără a se mai gândi, de exemplu, la ce vor face cu autovehiculele după încheierea proiectului / sezonului.” – a declarat Bogdan Apahidean.

Un client FlexiPlan beneficiază de toate serviciile asociate mobilității (întreținere, reparații, asigurări, impozite și taxe, asistență rutieră 24/7) iar intervențiile asupra autovehiculului sunt gestionate de LeasePlan prin preluarea și returnarea mașinii și oferirea uneia la schimb pe durata imobilizării.
La finalul anului 2016, flota FlexiPlan număra 47 de autovehicule iar gradul de ocupare, cel mai important indicator, era de peste 97%.

Anul trecut, LeasePlan România a înregistrat o cifră de afaceri de 42,2 milioane de euro, în timp ce flota în administrare s-a majorat la peste 11.300 de autovehicule, ducând valoarea portofoliului la 100 milioane de euro. Peste 80% din flota totală se află în regim “full service”, restul reprezentând servicii de administrare flotă.

Pentru a putea să îmbunătățim în permanență experiența clienților noștri, monitorizăm anual gradul de satisfacție prin derularea unui studiu coordonat la nivel internațional, cu ajutorul companiei TNS. În 2016, 93% dintre clienții noștri au declarat că au o părere bună, foarte bună sau excelentă despre calitatea serviciilor oferite de LeasePlan.

“După un an plin de provocări, ne așteptăm, în urma punerii în practică a proiectelor interne, să fim și mai bine pregătiți pentru a răspunde nevoilor clienților noștri, în contextul unei competitivități susținute în industria noastră. Astfel, ne-am planificat să continuăm creșterea și să depășim 12.000 de autovehicule în administrare la finalul anului.”, a declarat Bogdan Apahidean, director general LeasePlan România.

Related posts