Investitorii Volkswagen cer despăgubiri de 10,6 miliarde de dolari, în urma scandalului Dieselgate

Da mai departe!

Gigantul auto Volkswagen a fost dat în judecată de peste 1.600 de investitori, aceştia cerând daune de 9,2 miliarde de euro (10,6 miliarde de dolari) în urma pierderilor suferite ca urmare a scandalului Dieselgate, transmite Reuters.

Este vorba despre 1.670 de plângeri depuse de investitori, ca urmare a scăderii preţului pe acţiune, după declanşarea scandalului, în septembrie 2015.

Compania a plătit până acum amenzi şi penalităţi de 27,4 miliarde de euro.

„Volkswagen ar fi trebuit să informeze piaţa că a înşelat şi a generat riscuri de miliarde”, a spus Andreas Tilp, unul dintre avocaţii implicaţi.

Cei care cer despăgubiri argumentează că Volkswagen a eşuat în a informa piaţa despre cele întâmplate, care au ieşit la iveală numai după ce Agenţia Americană de Protecţie a Mediului a făcut publice aceste ilegalităţi, în septembrie 2015.

Dacă investitorii ar fi ştiut de aceste nereguli, ei şi-ar fi putut vinde mai devreme participaţia sau nu ar mai fi cumpărat acţiunile pe care le deţin, în acest fel evitând pierderile pe care le au acum.

Compania a pierdut 37% din valoarea sa în primele zile după ce autorităţile americane au dezvăluit activităţile ilegale.

Related posts