În 2020 Dacia a înmatriculat peste 47.000 de vehicule în România

Da mai departe!

Dacia a înmatriculat în cursul anului 2020 un număr de 47.380 de vehicule pe piața din România. Datorită măsurilor luate la timp, printre care și utilizarea amplă a platformei dedicate de E-Commerce, Dacia a reușit să atenueze parțial impactul negativ al crizei pandemice. Ca rezultat, cota de piață a mărcii a urcat la finele anului 2020 la 32,4%, față de 30% la sfârșitul anului precedent.

Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat și în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând și o creștere a cotei lor în segmentul de piață respectiv.
Astfel, Logan a rămas cel mai popular model de pe piața autohtonă, cu 18.627 unități comercializate. Lansată în urmă cu doar un an, versiunea Stepway a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan.
Duster a reușit performanța de a depăși volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unități în 2020, față de 11.736 unități în 2019), consolidându-și poziția de lider autoritar al segmentului SUV din România.
În mod similar, Sandero (9.420 de unități înmatriculate) a înregistrat o creștere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. Peste 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway.
Rezultatele înregistrate atât Logan cât și de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârșitul carierei. Ștafeta lor este preluată de la sfârșitul anului trecut de o nouă generație de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare și calitate percepută.

Related posts