În 2018 Dacia este posibil să producă un SUV mai mare decât Duster

Da mai departe!

Oficialii Renault se gândesc să lanseze un SUV mai voluminos decât Dacia Duster, modelul consacrat în întrega lume. Duster a fost prezentat în 2017 într-o nouă formă.

Marc Suss, şeful Global Acces Program, care coordonează inclusiv dezvoltarea mărcii Dacia, a anunţat că grupul preluat de Renault la sfârşitul anilor 90 pregăteşte un nou SUV în următorii ani. „Vom avea un SUV mai mare în familia Duster/Kaptur”, a declarat Suss cu mister.

De asemenea, oficialul Renault a anunțat că modele Sandero și Logan vor fi reînnoite peste mai puțin de doi ani. Surse neoficiale mai spun că ar putea fi dezvoltat și un SUV similar cu Renault Captur, derivat din actualul Sandero Stepway.

Actualul SUV Dacia Duster lansat anul acesta are o lungime de 4,3 metri, o înălţime de 1,6 m, iar versiunea 2WD are un volum al portbagajului de 478 de litri.

În prezent, modelul este fabricat la Uzina de la Mioveni, atât sub marca Dacia (pentru piața românească, Europa, Turcia, Africa și Magreb), cât și sub marca Renault (pentru piețele din Ucraina, Orientul Mijlociu — Iordania, Siria, Liban, Egipt — și unele țări din Africa). Prețul unui model Dacia Duster pornește în România de la 12.350 de euro și ajunge până la peste 18.000 de euro în funcţie de opţiuni.

După prețul de bază, versiunea 4×4 costă 14.100 de euro. Dacia Duster 2018 cu echipare Comfort 1.2 TCe 125CP 4×2 te costă 14.550 de euro, iar pentru 4×4 plătești 16.200 de euro. Când vine vorba de Dacia Duster diesel, ai Comfort 1.5 dCi 90CP 4×2 la 15.550 de euro și 17.100 de euro pentru versiunea cu tracțiune integrală. La vârful piramidei prețurilor, ai Dacia Duster la 18.450 de euro pentru Prestige 1.5 dCi 109CP 4×2 EDC și cu tracțiune integrală costă 18.750 de euro. Prețurile sunt cu TVA inclus.

Poate cea mai utilă opțiune e sistemul multiview camera. Sunt patru camere de filmat, dispuse altfel: una frontală, două laterale și una în spatele vehiculului. Astfel, vezi mai ușor ce-i în jurul mașinii și te ajută la anumite manevre.

Related posts