Guvernul italian reduce fondurile pentru fabrica de baterii a Stellantis NV şi Mercedes-Benz Group, un proiect care se confruntă cu întârzieri, din cauza încetinirii cererii în Europa pentru vehicule electrice (EV), transmite Bloomberg.
Fondurile publice au fost iniţial alocate Automotive Cells Company SE, printre ai cărei acţionari se află cei doi producători auto, şi vor fi transferate către alte iniţiative ecologice, după ce compania nu a reuşit să ofere un calendar clar pentru dezvoltarea fabricii, a anunţat marţi ministrul Industriei, Adolfo Urso.
ACC, care intenţiona să construiască în Europa trei fabrici de baterii, valoarea totală a investiţiei fiind de şapte miliarde de euro, a oprit lucrările pregătitoare la facilitatea din Termoli, Italia, şi a oprit construcţia unităţii din Kaiserslautern, Germania.
ACC va discuta din nou cu Guvernul planurile de finanţare în primul semestru din 2025, a informat directorul general Yann Vincent.
Stellantis, care deţine mărcile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, va continua să producă motoare la uzina din Termoli până în 2028, pentru a atenua impactul amânării construcţiei fabricii de baterii, a precizat un reprezentant al companiei
Săptămâna trecută, Stellantis a anunţat că va suspenda timp de patru săptămâni producţia modelului complet electric Fiat 500, pe fondul cererii reduse.
„Această măsură este necesară din cauza actualei lipse de comenzi, pe fondul dificultăţilor de pe piaţa europeană a maşinilor electrice înregistrate de toţi producătorii auto, în special de cei europeni”, se arată într-un comunicat al companiei.
Modelul 500e este produs la celebra fabrică Mirafiori din Torino, locul de origine al Fiat.