Great Wall Steed 5 – veleități de utilitară

Da mai departe!

Brandurile auto chinezești își fac loc cu greu pe piața europeană. Pentru aceasta, Great Wall a apelat la producția în Bulgaria, Steed 5 fiind al doilea produs testat de AutoReport.ro care iese de pe porțile uzinei de la Loveci.

Steed 5 este un pick-up cu care Great Wall încearcă să cucerească mai mult clienții care vor un cal de povară, mai degrabă decât o mașină de vacanță. De aceea, pick-up-ul bulgăresc are un aspect mai spartan, pare mai robust și rigid, iar designul se aseamănă mai degrabă vechilor modele din segment care nu apucaseră să devină europenizate și din punct de vedere al rotunjimilor caroseriei.
Acesta este cel mai bine vândut pick-up in China. Peste 1 milion de unități Steed au fost vândute în toată lumea.
Caroseriile, dar şi alte componente ale acestora vin direct din China şi sunt asamblate în uzina din ţara vecină. Tot din China vine motorul de sub capotă, un 2.0 diesel de 139 CP.
Propulsorul produs în China nu este foarte rafinat, având un zgomot destul de pregnant atunci când treci de 70-80 km/h. În privinta performanţelor, cei 139 CP la 4.000 rpm şi cuplul maxim de 305 Nm dezvoltaţi între 1.800 şi 2.800 rpm ajută pick-up-ul să tragă destul de bine pe şosea, dar și în offroad. Noul Steed 5 nu stă foarte bine nici la capitolul antifonare, dar nici utilitarele nu stau mai bine din acest punct de vedere.
Interiorul lui Steed 5 nu impresionează, dar vorbim de o utilitară până la urmă. Aşadar, arată asemeni unei utilitare obișnuite, cu un design simplist al planşei de bord şi fără să exceleze la capitolul materiale, acestea fiind tari şi durabile în timp.

În offroad, Steed 5 pare o mașină pe care te poți baza. Sistemul de tracţiune integrală cu control electronic şi diferenţial blocabil spate, dezvoltat special pentru GW de către furnizorul Eaton, se achită foarte bine de sarcini. Mașina poate căra ușor peste o tonă ceea ce o face foarte bună pentru cei care vor să o folosească la diverse lucrări dificile. Echiparea standard include aer condiționat, ABS + EBD, airbag-uri, închidere centralizată, jante din aliaj de 16″, sistem audio cu MP3, lumini de zi, lumini de ceață posterioare și multe altele.

Great Wall Steed 5 2.0D 4×4
Viteza maximă: 160 km/h
L/l/î: 5.040/1.800/1.730
Masă proprie: 1.835 kg
Cilindree (cmc): 1.996
Putere (CP): 139 la 4.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 305 la 1.800 rpm
Consum mediu: 9 l/100 km

Related posts