Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) anunţă că a luat act de decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii. FGA poate proceda la deschiderea dosarelor de daună în cazul Euroins începând de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanţă împotriva asiguratorului.
”Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a luat act de Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanţă, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului. Astfel, începând de la data publicării deciziei ASF în MO, FGA poate proceda, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanţă împotriva Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA, la deschiderea dosarelor de daună. Cererea de deschidere a dosarului de daună (Anexa 7) se completeză în situaţia în care pentru un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare, nu a fost deschis un dosar de daună de către societatea Euroins”, anunţă FGA.
Toate explicaţiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA.
”FGA poate primi cereri de plată, din partea potenţialilor creditori de asigurare ai Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA”, arată FGA.
Potrivit legii, tot de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României, creditorii de asigurări ai Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr 9). Cererile de plată se pot depune până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.
Fondul de garantare a asiguraţilor va prelua evidenţele complete ale dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare.
Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile.
Potrivit legii, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, în termen de 60 de zile de la data publicării în MO al României a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare.
Plata despăgubirilor se va face în limita a 500.000 lei pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă.
”Ca schemă de protecţie a asiguraţilor, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este pe deplin conştient de situaţia specială în care se regăseşte piaţa asigurărilor la acest moment, prin falimentele societăţilor City Insurance SA şi a Euroins SA şi mai ales de aşteptările creditorilor de asigurare ai celor doi asigurători. FGA şi-a propus să reprezinte un element de stabilitate şi să vină în ajutorul cetăţenilor prin desfăşurarea activităţii-instrumentarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor cuvenite etc. într-un mod profesionist cu rezultate rapide, în limita resurselor materiale şi umane”, arată FGA.
Pentru a înlesni activitatea, în beneficiul creditorilor de asigurare, FGA recomandă transmiterea documentelor online, pe portalurile dedicate:
Deschidere dosare daună: Formular Daune – www.fgaromania.ro
Cereri de plată privind acordarea despăgubirilor(Anexa 10): Cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/ indemnizaţiilor – www.fgaromania.ro
Cereri de plată privind restituirea restituirii de primă: Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă – www.fgaromania.ro
Petiţii/Sesizări: Petiţii / Solicitări – www.fgaromania.ro
Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.