E oficial! Timbrul de mediu a fost declarat ilegal. Iată ce trebuie să faceți

Da mai departe!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a luat act de Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 9 iunie 2016, cu referire la prevederile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Ce trebuie să faceți să vă recuperați banii vă explicăm noi.

În fapt, conform Deciziei, CJUE declară că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă.

Totodată, Curtea se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Având în vedere aceste aspecte, MMAP a constituit, deja, un grup de lucru care analizează eventuala modificare a legislației existente, în concordanță cu reglementările naționale și europene în vigoare. Grupul de lucru va analiza inclusiv variantele de modificare a legislației, propuse și aflate în dezbatere în Parlamentul României.
După identificarea și implementarea soluției optime, care să respecte principiul ”poluatorul plătește”, MMAP împreună cu partenerii guvernamentali (MFP, ANAF, MDRAP etc.) va stabili modalitatea prin care cetățenii își vor putea recupera sumele plătite în baza OUG 9/2013.

Ce puteți face?
Proprietarii care au început procedurile de înmatriculare, dar nu au plătit încă timbrul de mediu, au două variante de rezolvare a situației. Pentru că, în acest moment, legislația din România nu a abrogat taxa, proprietarii trebuie fie să plătească banii și să și-i recupereze ulterior, fie să obțină o sentință judecătorească prin care statul să fie obligat să primească dosarul fără chitanța respectivă.
Chiar dacă decizia Curții Europene este definitivă, funcționarii români nu au încă o lege internă care să abroge timbrul de mediu, așadar nu pot primi dosarul decât dacă acesta conține chitanța sau decizia judecătorească pe numele dumneavoastră.

După terminarea procesului, banii se vor recupera integral, în termen de 45 de zile de la depunerea sentinței definitive, la sediul Finanțelor, explică avocatul Coltuc.
‘Ordonanța nr. 8, care face referire la plata în tranșe, nu se aplică timbrului de mediu, pentru că face referire doar la cele trei taxe declarate deja incompatibile cu Dreptul Uniunii Europene, respectiv taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare și taxa pe emisii poluante’, specifică avocatul Coltuc. Curtea Europeană de Justiție are în lucru și o cauză privind această ordonanță, iar judecătorii se vor pronunța în 30 iunie pe marginea legalității acesteia.
Cea mai simplă și rapidă metodă este aceea de a plăti timbrul de mediu. Imediat după înmatriculare, proprietarii se pot îndrepta, în instanță, împotriva Administrației Finanțelor Publice. Potrivit avocaților, procesele durează aproximativ 6 luni, incluzând și recursul, după care banii vor fi restituți, potrivit Agerpres.
Situaţia este similară şi pentru mașinile care urmează să fie înmatriculate. Proprietarii care încă nu au început demersurile pentru întocmirea dosarului de înmatriculare au la îndemână cele două variante de mai sus.

Related posts