Cu MINI Cooper S E Countryman ALL4 la Săptămâna Haferland

Da mai departe!

A fost sărbătoare în Transilvania în satele și orașele locuite de sași. Și noi am luat parte la această sărbătoare și am profitat ca să testăm de la Automobile Bavaria cel mai nou model MINI, este vorba de CountryMan în varianta Plug-in Hybrid.

La săptămâna Haferland au participat oaspeți de seamă: Președintele României Klaus Iohannis, ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt și Ambasadorul român la Berlin, Emil Hurezeanu. Acestora li s-au alăturat gazda Michael Schmidt și diverse oficialități.
Festivalul “Săptămâna Haferland” își propune să atragă deopotrivă sașii întorși acasă și turiștii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania.
Primele patru ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 8000 participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.
Mai mult, de la an la an, numărul activităților cuprinse în programul festivalului a crescut, iar acestea au devenit din ce în ce mai diversificate: de la slujbe în bisericile fortificate, la proiecții de filme și până la baluri tradiționale săsești și expoziții de fotografie.
Cea de-a cincea ediție a Săptămânii Haferland a avut loc în perioada 9 – 14 august 2017 și va include localitățile Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Bunești, Homorod, Archita, Cloașterf și Meșendorf.

Noi am fost prezenți în ultimele 2 zile ale festivalului alături de MINI Cooper S E Countryman ALL4. Acesta este primul model al mărcii premium din Marea Britanie la care propulsia hybrid plug-in oferă opţiunea unei mobilităţi în regim exclusiv electric, cu emisii zero.
Spaţiul familiar de sub capota faţă este ocupat de un motor pe benzină, cu trei cilindri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo din cea mai nouă generaţie a motoarelor BMW Group. La o capacitate de 1,5 litri, acesta oferă o putere maximă de 100 kW/136 CP. Cuplul maxim al motorului este de 220 Nm, care este disponibil de la o turaţie de 1.250 rpm. La MINI Cooper S E Countryman ALL4, motorul termic este combinat cu o transmisie Steptronic modificată, cu şase trepte. Aceasta transferă puterea către roţile faţă, pe baza principiului MINI tradiţional.
Al doilea propulsor de la MINI S E Countryman ALL4 este un motor electric, care se află sub podeaua portbagajului. Conceput după principiul motorului electric sincron, propulsorul electric oferă o putere de 65 kW/88 CP – care este foarte mare ţinând cont de dimensiunea şi masa lui – şi generează un cuplu maxim de 165 Nm, care în mod caracteristic este disponibil de la demaraj. În plus, oferă o furnizare constantă a puterii chiar şi la turaţii mari ale motorului, precum şi un nivel ridicat de eficienţă. Motorul electric îşi transferă puterea către puntea spate prin intermediul unei transmisii cu un singur raport, în două etape.
Acumulatorul litiu-ion este amplasat chiar în faţa motorului electric, sub scaunele spate. Este compus din cinci module, fiecare cuprinzând 16 celule de baterii, şi, asemenea motorului electric, este produs la uzina din Dingolfing, centrul de competenţă al BMW Group pentru tehnologie eDrive. Bateria de înaltă tensiune are o capacitate de 7,6 kWh. La un panou (wallbox) cu o capacitate de încărcare de 3,6 kW, poate fi încărcată complet în două ore şi 15 minute. Încărcarea la prizele casnice durează trei ore şi 15 minute.
Sistemul de gestiune inteligentă a energiei, controlat de electronica de putere a sistemului hybrid plug-in, asigură că interacţiunea dintre motorul termic şi cel electric este optimizată în orice situaţie atât pentru plăcerea condusului, cât şi pentru eficienţă. Prin utilizarea exclusivă a puterii motorului electric, MINI Cooper S E Countryman ALL4 este capabil să ofere, în numeroase situaţii din traficul cotidian, plăcerea condusului fără emisii cu spiritul emblematic al mărcii. În cazul unei acceleraţii mai intense, motorul electric susţine motorul termic prin funcţia boost. Puterea totală a sistemului de 165 kW/224 CP şi cuplul combinat de 385 Nm sunt disponibile are pentru sprinturi atletice. MINI Cooper S E Countryman ALL4 accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde.
Numai unul dintre cele două propulsoare este utilizat când maşina este în mişcare, în timp ce al doilea poate fi activat suplimentar în orice moment pentru a optimiza tracţiunea, stabilitatea şi agilitatea. Semnalul necesar pentru aceasta vine din partea sistemului Dynamic Stability Control (DSC / controlul dinamic al stabilităţii). În modul standard AUTO eDRIVE, MINI Cooper S E Countryman ALL4 funcţionează doar cu energie până la o viteză de 80 km/h.
În această deplasare am fost 4 persoane cu tot cu bagajele aferente. Am descoperit că și această variantă Countryman este destul de încăpătoare.
Datorită structurii compacte şi dispunerii componentelor eDrive, varianta hybrid plug-in a noului MINI Countryman păstrează interiorul generos. Bateria de înaltă tensiune este găzduită sub scaunele spate uşor ridicate, aşa cum este şi rezervorul de combustibil cu o capacitate de 35 de litri. Când sunt utilizate toate locurile, volumul portbagajului de la MINI Cooper S E Countryman ALL4 este doar cu puţin mai mic decât cel al variantelor de model cu propulsie convenţională.

Related posts