Angajații celor trei mai constructori auto din SUA ar putea intra în grevă, ei vor cer creșteri salariale de 40%

O grevă pare tot mai probabilă la cei trei mari constructori auto americani, sindicatele și conducerea nereușind încă să ajungă la un acord miercuri, în prima zi a Salonului auto de la Detroit, ale cărui frumoase prezentări sunt umbrite de acest conflict de muncă, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

Beijingul este deranjat de investigaţia deschisă de UE în privinţa vehiculelor sale electrice

Investigaţia lansată de Comisia Europeană în privinţa vehiculelor electrice chineze – suspectate că fac concurenţă neloială pentru că au beneficiat de subvenţii de stat – va avea un impact „negativ” asupra legăturilor economice şi comerciale dintre China şi UE, a avertizat joi Ministerul chinez al Comerţului, relatează Reuters şi AFP.