Un român din doi ar alege un autovehicul electric sau hibrid ca mijloc de deplasare mai puțin poluant

Unul din doi români ar opta pentru un mijloc de mobilitate mai puțin poluant, cum ar fi vehiculul hibrid sau electric, iar în acest context, 7 din 10 români consideră că motorul electric și bateriile performante vor avea un impact major asupra transportului urban, relevă un studiu de specialitate.

Primele imagini cu BMW X2

Noul BMW X2 mai are ceva timp până când va avea premiera mondială atât de aşteptată. Dar, chiar dacă se află încă în faza de dezvoltare, cel mai recent Sports Activity Coupé din familia BMW X a realizat o călătorie de explorare a viitorului său mediu – jungla urbană.

Mazda anunță o motorizare revoluționară – SKYACTIV-X

Mazda Motor Corporation a prezentat astăzi “Sustainable Zoom-Zoom 2030”, o nouă viziune pe termen lung în materie de dezvoltare tehnologică, care are ca țintă anul 2030. Ca parte din noua tehnologie menită să permită realizarea acestei viziuni, compania a anunțat planurile de a introduce un motor de generație viitoare, denumit SKYACTIV-X, în 2019. SKYACTIV-X va fi primul motor comercial pe benzină care va folosi aprinderea prin compresie.

Europenii consideră că anvelopele premium sunt mai sigure

Marea majoritate a șoferilor conștientizează faptul că anvelopele premium, deși sunt mai costisitoare, aduc numeroase beneficii prin reducerea consumului de combustibil și mai ales prin faptul că sunt mai sigure și au o durată de viață mai mare. Un studiu realizat de Nokian Tyres confirmă faptul că în proporție de 87% șoferii din România consideră că anvelopele premium sunt mai sigure, fiind urmați de șoferii din Bulgaria cu 70%, Italia cu 61%, Franța și Germania cu 59%, Polonia cu 58% și Cehia cu 54%.