În viitor, conducătorii BMW vor dori în continuare să petreacă majoritatea timpului disponibil în automobil, la volan. La BMW VISION NEXT 100, atenţia rămâne concentrată pe conducător, iar conectivitatea constantă, inteligenţa digitală şi tehnologiile de ultimă oră vor fi disponibile pentru susţinere. Dar aceasta nu este tot: va transforma conducătorul în „Ultimate Driver” (Conducătorul Suprem).
Chiar dacă lumea va fi în schimbare, „Plăcerea de a conduce” este aici şi va rămâne – şi va fi mai intensă ca niciodată.
În conceperea BMW VISION NEXT 100, punctul de start a fost interiorul. În anii următori, experienţa conducătorului va deveni tot mai importantă şi, decât să aibă doar sentimentul că se află într-un automobil care se conduce singur, ar trebui să simtă că stă într-unul care a fost conceput special pentru ei. Această idee a dat naştere unei arhitecturi în care habitaclul pare foarte spaţios în comparaţie cu dimensiunea totală a automobilului, în timp ce păstrează liniile exterioare specifice unui BMW. În ciuda interiorului boltit, BMW VISION NEXT 100 păstrează silueta atletică uşor de recunoscut a unui sedan BMW.
Designul interiorului permite diferite moduri de operare: modul Boost, în care conducătorul deţine controlul, şi modul Ease, în care conducătorul se relaxează şi lasă automobilul să preia comanda. În Ease, automobilul devine un loc de răsfăţ, cu mult spaţiu, iluminat agreabil şi o atmosferă confortabilă. În Boost, conducătorul preia comanda şi beneficiază de o susţinere subtilă şi intuitivă din partea automobilului. În orice moment, automobilul învaţă tot mai mult despre persoana aflată la volan, datorită inteligenţei sale senzoriale şi digitale, pe care BMW Group o numeşte „Companion” (Partenerul). Acesta din urmă învaţă progresiv să ofere tipul corect de susţinere pentru a transforma conducătorul în „Ultimate Driver” (Conducătorul Suprem).
Un element foarte important al Vision Vehicle este o altă inovaţie, cunoscută drept Alive Geometry (Geometrie Vie), un detaliu care nu a mai fost nicoodată prezentat la un automobil. Aceasta constă dintr-un tip de sculptură 3D, care funcţionează atât în interiorul automobilului, cât şi în exteriorul acestuia.
Alive Geometry constă din aproximativ 800 de triunghiuri mobile care se află în panoul de instrumente şi în anumite zone ale panourilor laterale. Ele funcţionează tridimensional, comunicând foarte direct cu conducătorul prin mişcările lor, care sunt mai mult ca nişte gesturi decât ca reprezentări bidimensionale pe un ecran. Chiar şi cea mai mică mişcare periferică este perceptibilă pentru conducător. În combinaţie cu Head-Up display, Alive Geometry combină analogul şi digitalul într-o manieră unică.
Triunghiurile lucrează în acelaşi fel precum un stol de păsări în zbor controlat, mişcările coordonate ale acestora acţionând ca semnale care sunt uşor de înţeles de către pasageri. În combinaţie cu Head-Up Display, ele îl implică pe conducător într-o formă de comunicare preconştientă, unde un semnal intuitiv prezice un eveniment în timp real iminent.
În prezent pot fi văzute diferite abordări care par să confirme fezabilitatea acestei soluţii. De exemplu, crearea rapidă de prototipuri şi producţia rapidă câştigă importanţă continuu şi sunt susceptibile de a fi un lucru obişnuit peste 30 de ani. Chiar dacă, în prezent, rămâne dificil de imaginat cum sute de triunghiuri mici ar putea fi coordonate pentru ca Alive Geometry să funcţioneze, în anii următori va fi posibil pe măsură ce se înlocuiesc metodele standard de producţie a automobilelor din prezent. În viitor, va deveni posibil să se producă forme mult mai complexe şi mai flexibile. În contextul BMW VISION NEXT 100, acesta este motivul pentru care BMW Group face trimitere la imprimarea 4D, un proces care adaugă componentelor un al patrulea nivel: cel funcţional. În anii ce vor urma, componentele imprimate fabricate în acest mod vor integra direct funcţiile care astăzi trebuie concepute şi produse separat, înainte de a fi încorporate într-un ansamblu.
În acest moment, lumea digitală este puternic legată de afişaje; următorul pas vor fi LEDurile organice – cu alte cuvinte, afişaje care îşi pot schimba forma în mod liber. Cu toate acestea, Vision Vehicle sugerează că, la un moment dat, nu vor mai exista afişaje. În schimb, întregul parbriz va servi drept un monitor gigant, chiar în faţa conducătorului. În viitor, lumea digitală şi cea fizică se vor uni considerabil, aşa cum dovedeşte şi Alive Geometry, de exemplu, prin modul în care bordul analog interacţionează cu Head-Up Display digital din parbriz.
În modurile Boost şi Ease, elementele şi tehnologiile automobilului permit ca experienţa condusului să fie mai intensă sau mai relaxată, în funcţie de ceea ce este necesar. Tranziţia între moduri este impresionantă şi perfect orchestrată, iar Alive Geometry capătă noi valenţe. În modul Boost, când conducătorul este concentrat complet pe drum, Alive Geometry evidenţiază trasa ideală sau punctul de virare posibil şi avertizează în legătură cu vehiculele din sens opus. Obiectivul nu este să-l facă pe cel de la volan să conducă mai repede, ci acest tip de suport îl transformă într-un pilot semnificativ mai bun. În plus, răspunsul intuitiv are un impact mai fizic şi imediat decât o voce de robot sau instrucţiunile de pe ecran. Pe de altă parte, în modul Ease, Alive Geometry este mai discretă în mişcări, informând pasagerii cu privire la traseul următor şi orice manevre de accelerare şi de frânare care urmează.
În modul Boost, întregul automobil se concentrează pe conducător, oferind susţinere inteligentă pentru maximizarea experienţei condusului. Scaunul şi volanul îşi modifică poziţia, iar consola centrală se mişcă pentru a deveni mai puternic orientată înspre conducător. Când călătoria începe, conducătorul poate interacţiona cu automobilul prin intermediul controlului prin gesturi.
Contactul analog prin BMW Head-Up Display al viitorului utilizează întregul parbriz pentru comunicarea cu conducătorul. În modul Boost, accentul este pus exclusiv pe ceea ce contează cu adevărat pentru conducător: informaţii precum trasa ideală, punctul de virare şi viteza. Suplimentar, conectivitatea integrală, senzorii inteligenţi şi schimbul permanent de date permit ca Head-Up Display să genereze o imagine digitală a mediului înconjurător al automobilului. De exemplu, în condiţii de ceaţă, conducătorul poate beneficia de informaţii precum vehiculele ce se deplasează în faţă, înainte ca acestea să fie vizibile. În plus, prin faptul că învaţă tot mai mult despre conducător, sistemul se îmbunătăţeşte continuu, concentrându-se pe crearea, în orice moment, a celei mai intense şi personale experienţe de condus posibilă.
Tranziţia în modul Ease aduce o schimbare completă a ambianţei interioare. Volanul şi consola centrală se retrag, iar tetierele se mută într-o parte pentru a crea o atmosferă relaxată şi primitoare. Scaunele şi panourile uşilor se unesc pentru a forma o singură unitate, ceea ce permite conducătorului şi pasagerilor să stea uşor înclinaţi. Aceasta le uşurează statul faţă în faţă şi într-o poziţie mai relaxată pentru o comunicare mai bună. În acelaşi timp, Head-Up Display oferă pasagerilor conţinut personalizat, alături de informaţiile şi funcţiile entertainmentul pe care aceştia şi-l doresc.
În funcţie de modul de condus, accentul schimbărilor automobilului – concentrarea pe esenţialul pentru conducător în modul Boost şi împrejurimile şi atmosfera în modul Ease – evidenţiază, de exemplu, peisajele impresionante sau clădirile de interes pe lângă care trece automobilul.
Dacă automobilul este în modul Boost sau Ease este vizibil în mod clar şi pentru ceilalţi participanţi la trafic întrucât grila radiatorului, farurile duble şi stopurile de forma literei L acţionează ca un instrument de comunicare. Culorile diferite ale luminii indică modul pe care automobilul îl utilizează în momentul respectiv.
Companion este simbolizat de un mic element sculptural, care reprezintă conexiunea conducător-automobil. Având forma unei pietre preţioase mari, acesta este poziţionat în centrul bordului, imediat sub parbriz, unde simbolizează inteligenţa, conectivitatea şi disponibilitatea BMW VISION NEXT 100. De asemenea, reprezintă schimbul constant de date: cu cât învaţă mai mult despre proprietar şi obiceiurile sale de mobilitate, cu atât devine mai inteligent. La un moment dat, îl cunoaşte atât de bine pe conducător încât realizează automat sarcinile de rutină pentru acesta şi oferă sfaturile potrivite atunci când este nevoie. Indiferent de automobil în sine, învăţarea continuă face Companion tot mai valoros pentru proprietarul său.
De asemenea, Companion joacă un rol important în comunicarea conducător-automobil când maşina trecere din modul Boost în modul Ease. În timp ce conducătorul se concentrează asupra traseului în modul Boost, Companion rămâne plat în bord. Dar când BMW VISION NEXT 100 preia controlul în Ease, „Partenerul” se ridică pentru a crea o interfaţă cu parbrizul. Un semnal luminos avertizează conducătorul că automobilul este pregătit pentru un condus complet automat. Pentru ceilalţi participanţi la trafic, Companion are o funcţie similară, semnalizând prin propria lumină, precum şi prin cele ale automobilului că maşina funcţionează în modul automat. În anumite situaţii de trafic, Companion este în contact vizual cu alţi participanţi la trafic, ajutând pietonii să traverseze drumul prin intermediul unui gradient verde din partea frontală a maşinii.
Designul BMW Vision Vehicle este caracterizat de o combinaţie de sportivitate specifică unui coupé şi eleganţa dinamică a unui sedan. Cu o lungime de 4,90 metri şi o înălţime de 1,37 metri, automobilul are dimensiuni exterioare compacte. Cu toate acestea, în interior, are dimensiunile unui sedan BMW de lux.
Roţile mari sunt poziţionate la limita exterioară a caroseriei, oferind automobilului atitudinea dinamică specifică BMW. Când vine vorba de aerodinamică, Alive Geometry exterioară contribuie la un efect remarcabil: când roţile pivotează pentru direcţionarea automobilului, caroseria le menţine acoperite ca şi cum ar fi un înveliş flexibil, acomodându-se diferitelor poziţii ale acestora. Designul inovator al BMW VISION NEXT 100 oferă un coeficient de rezistenţă extrem de redus, 0,18.
Exteriorul automobilului are o culoare ca a cuprului, concepută să sublinieze ideea că automobilele BMW ale viitorului ar trebui să fie percepute tehnic, dar au o căldură a lor – simbolizată prin legăturile strânse dintre automobil şi conducătorul său.
Această relaţie începe imediat ce conducătorul se apropie de automobil: tehnologiile inteligente cu senzori deschid automat uşile-aripă. Pentru a oferi conducătorului mai mult spaţiu de acces, volanul este la acelaşi nivel cu bordul. Odată aşezat, întreaga gamă de sisteme este activată prin apăsarea logo-ului BMW din mijlocul bordului. Uşile se închid, volanul înaintează, iar experienţa condusului începe.
Designerii BMW VISION NEXT 100 au folosit în primul rând ţesături realizate din materiale reciclate sau regenerabile. Componentele de carbon vizibile şi invizibile, precum panourile uşilor, sunt realizate din reziduuri rezultate din producţia normală de fibră de carbon. În viitor, alegerea materialelor va deveni şi mai importantă pe tot parcursul proceselor de design şi producţie.
Cu timpul, alte materiale noi vor fi adăugate în combinaţie, ceea ce va permite apariţia unor forme diferite de automobile. Pentru a economisi resurse şi pentru a susţine o producţie mai sustenabilă, vor fi utilizate mai puţin lemnul şi pielea, în timp ce materialele inovatoare şi posibilităţile noi ulterioare de design şi producţie vor veni treptat în prim-plan. Această abordare este exemplificată deja de utilizarea unor textile de calitate şi a monomaterialelor uşo reciclabile şi de eliminarea pielii din interiorul BMW VISION NEXT 100.