Cu vânzări la nivel mondial de peste 12.000 de unităţi în 2017, BMW M2 a fost cel mai de succes model din portofoliul BMW M GmbH – Popularitatea uriaşă încurajează dezvoltarea unui model special, care subliniază încă o dată dinamica automobilului sport compact de înaltă performanţă. BMW M2 Edition Black Shadow va fi disponibil din aprilie 2018.
Tehnologia din motorsport şi designul expresiv, orientat spre înalta performanţă, ajută BMW M2 să obţină o poziţie excepţională în cadrul segmentului premium al clasei compacte. Modelul exclusivist BMW M2 Coupé Edition Black Shadow accentuează caracteristicile de performanţă ale automobilului sport compact cu particularităţi de design armonizare cu precizie. Ediţia specială va fi disponibilă din aprilie 2018.
BMW M2 fascinează prin manevrabilitatea precisă şi propulsia convingătoare. Motorul cu şase cilindri dispuşi în linie al automobilului, care oferă 272 kW/370 CP, tracţiunea spate clasică şi tehnologia suspensiei – dezvoltată şi adaptată pe baza numeroşilor ani de competenţă în motorsport – au creat entuziasm la nivel mondial în rândul piloţilor sportivi. Cu transmisia opţională – cutie de viteze M cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte, cu Drivelogic -, BMW M2 sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 4,3 secunde.
Într-un timp foarte scurt, BMW M2 a devenit un bestseller, în timp ce a atras şi un nou public-ţintă. Cu peste 12.000 de unităţi ce au fost vândute în întreaga lume în primul an complet de producţie, BMW M2 a devenit cel mai de succes modele al BMW M în 2017.
BMW M2 Coupé Edition Black Shadow se bucură de anumite particularităţi de design care accentuează suplimentar apariţia puternică a acestui sportiv de top. Modelul special este disponibil exclusiv în culoarea Sapphire Black metalizat pentru exterior. Mai mult, jantele de 19 ţoli, din aliaj uşor forjat de culoare negru mat şi cu design Y-spoke, şi anvelopele mixte subliniază în mod impresionant aspectul coupé-ului compact.
Aceste dotări sunt completate de oglinzile retrovizoare exterioare în finisaj carbon sau decoraţiunile grilei M a radiatorului şi barele decorative ale panourilor laterale în nuanţă negru lucios. Cu difuzorul spate în finisare de carbon şi decoraţiunile în crom negru pentru ţevile de eşapament duble, specifice M, care au fost integrate şi ele în ambele părţi ale şorţului spate, BMW M2 Coupé Edition Black Shadow oferă accente suplimentare inspirate din lumea curselor.