Bentley a înregistrat vânzări record în 2020

Da mai departe!

În pofida pandemiei de COVID-19, constructorul britanic de automobile de lux Bentley, o divizie a grupului Volkswagen, a vândut în 2020 un număr record de 11.206 automobile, în condiţiile în care cererea din China a crescut cu aproape 50%, transmite Reuters.

Precedentul record de vânzări a fost stabilit în 2017, când Bentley a vândut 11.089 autoturisme.

Noul record de vânzări a fost înregistrat într-un an în care uzina Bentley din nordul Angliei a oprit producţia timp de şapte săptămâni, începând din luna martie când a fost introdusă prima carantină în Marea Britanie, în următoarele nouă săptămâni a funcţionat la 50% din capacitate pentru respectarea măsurilor de păstrare a distanţei sociale.

Cu toate acestea, vânzările Bentley au fost cu 2% mai mari în 2020 comparativ cu 2019, graţie în principal performanţelor puternice înregistrate pe piaţa din China, unde vânzările producătorului de automobile de lux au crescut cu 48%. Piaţa chineză a ajutat Bentley să treacă peste scăderile înregistrate pe pieţele din Europa şi Orientul Mijlociu.

„Pentru anul care tocmai a început, rămânem prudent optimişti deoarece există multe incertitudini. Un lucru care este cert este angajamentul nostru pentru progres, primul pas fiind lansarea Bentayga Hybrid. Acesta este unul din cele nouă modele noi pe care le vom lansa în acest an”, a declarat directorul general de la Bentley Motors, Adrian Hallmark.

Cu 3.035 de automobile vândute anul trecut, cele două Americi au rămas şi în 2020 cea mai importantă piaţă pentru Bentley. Umrează China cu 2.880 de automobile vândute şi Europa cu 2.193 de unităţi vândute în 2020, în scădere cu 18% comparativ cu 2.670 de unităţi vândute în 2019.

Related posts