În perioada 27 – 28 martie a.c., Direcția Rutieră, împreună cu Regia Autonomă – Registrul Auto Român, a organizat o acțiune comună, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul deficiențelor tehnice ale autovehiculelor.
Astfel, în cadrul acțiunii, au fost organizate controale în trafic, cu echipaje mixte de control, formate din polițiști și inspectori ai Registrului Auto Român.
Acțiunile au vizat reducerea riscului rutier, prin sancționarea nerespectării normelor rutiere și a deficiențelor tehnice, constatate în cazul autovehiculelor destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, al celor cu capacitatea de transport mai mică sau egală cu 8+1 locuri și al celor destinate transportului de persoane în regim de taxi, precum și transportului alternativ.
Obiectivele prioritare ale acțiunii au fost reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul deficiențelor tehnice, verificarea respectării legislației rutiere, verificarea legalității modului în care a fost efectuat transportul în regim de taxi/transportul alternativ și eliminarea activităților ilicite.
Au fost controlate 9.138 de autovehicule, iar, pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 5.996 de sancțiuni contravenționale, reținute 325 de permise de conducere și 1.017 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul activităților, a fost dispusă măsura imobilizării vehiculului în 36 de cazuri și au fost constatate 65 de infracțiuni, dintre care 43 la regimul rutier și 22 de altă natură.
Exemple:
1. La data de 27 martie 2024, pe DN 1C, în localitatea Lăpușel, din județul Maramureș, în timpul unui control comun în trafic, împreună cu specialiști din cadrul R.A.R., a fost verificat un autovehicul, condus de către un bărbat.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că au fost efectuate modificări neomologate, având în vedere că autovehiculul oprit figurează în evidențe și în certificatul de înmatriculare ca fiind autoutilitară tip N1, cu două locuri, în realitate acesta având montată o banchetă pentru încă trei locuri.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, a fost reținut certificatul de înmatriculare și retrase plăcuțele cu numărul de înmatriculare, totodată fiind dispusă și măsura imobilizării autovehiculului.
2. La data de 27 martie 2024, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu specialiști din cadrul R.A.R., verificat o autoutilitară, condusă de un bărbat, pe strada Câmpului, din municipiul Săcele.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta prezenta coroziuni la elementele de caroserie, defecțiuni majore la sistemul de iluminare plăcuță înmatriculare, modificări neomologate la sistemul de avertizare sonoră și scurgeri de ulei la motor.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G nr. 195/2002, fiind dispusă totodată și măsura reținerii certificatului de înmatriculare al autoturismului.
3. La data de 27 martie 2024, pe DN3B, în comuna Roseți, din județul Călărași, a fost depistat un bărbat, care conducea o autoutilitară.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că vehiculul prezenta mai multe defecțiuni tehnice, respectiv mecanismul de direcție prezenta deficiențe periculoase și elementele de caroserie prezentau un nivel ridicat de corodare.
Față de conducătorul auto, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, iar complementar a fost luată măsura reținerii permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare.
4. La data de 27 martie 2024, un bărbat a condus o autoutilitară, pe Șoseaua Colentina, din municipiul București, iar, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că vehiculul are deficiențe periculoase la mecanismul de direcție și la sistemul de frânare, prezintă deficiențe tehnice la sistemul de iluminare semnalizare, prezintă coroziuni străpunse ale elementelor de caroserie și tubulatura de evacuare a noxelor nu este etanșă.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și a fost dispusă reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind dispusă, totodată, măsura reținerii certificatului de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor tehnice constatate.