ACEA: Piața auto din România, creștere cu 35,6% într-o piață auto europeană în scădere

Da mai departe!

Raportul ACEA privind înmatriculările din primele patru luni ale anului 2022 arată o majorare cu 35,6% a pieței auto românești, până la 37.447 unități.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a dat publicității raportul său lunar cu privire la înmatriculările din Europa. Datele asociației arată o scădere cu 13% a pieței din Europa și cu 14,4% a celei din Uniunea Europeană.

Mai exact, dacă în primele patru luni din 2021 erau înmatriculate în statele Uniunii Europene (UE) 3.422.714 autoturisme, în aceeași perioadă a anului în curs au intrat în circulație doar 2.930.366 mașini noi. De asemenea, la nivelul întregului continent au fost înmatriculate în perioada menționată a anului trecut 4.120.715 unități, în timp ce în 2022 doar 3.583.587 unități.

În acest context, piața auto din România face notă discordantă înregistrând cea mai mare creștere din UE și a doua de întregul continent european. Datele ACEA arată că în perioada ianuarie – aprilie 2022 au fost înmatriculate la noi 37.447, cu 35,6% mai multe decât cele 27.624 unități din perioada similară a anului trecut.

Dacă la nivelul UE niciun alt stat nu a raportat o creștere mai mare, la nivel continental Islanda este singura țară cu o creștere mai puternică, de 58,8%, dar la un volum de doar 4.554 autoturisme.

Principalele piețe europene au înregistrat rezultate foarte slabe la începutul acestui an. Astfel, Germania a raportat o scădere cu 9% a înmatriculărilor din primele patru luni până la 806.218 unități. Franța stă chiar mai rău, cu un recul de 18,6% al înmatriculărilor până la 474.084 unități, iar Italia este „campioana scăderilor” din perioada ianuarie – aprilie 2022 cu doar 435.647 unități înmatriculate, valoare corespunzătoare unei reduceri cu 26,5% a pieței.

Nici în Marea Britanie lucrurile nu stau cu mult mai bine, fostul stat al UE, raportând un recul cu 5,4% al înmatriculărilor de autoturisme noi.

Creșterea pieței din România în primele patru luni era de așteptat având în vedere că la finalul primului trimestru țara noastră se afla tot pe primul loc al majorării înmatriuclărilor (39,6%).

Related posts