Germania: Transformarea industriei auto ar putea lăsa 186.000 de salariați fără de locuri de muncă până în 2025

Da mai departe!

Transformarea industriei auto din Germania ar putea duce la pierderea a 186.000 de locuri de muncă până în 2025, din care aproximativ un sfert s-au înregistrat deja, conform unui studiu comandat de Federaţia constructorilor germani de automobile (VDA), transmite Reuters.

Cele 46.000 de locuri de muncă pierdute deja în perioada 2019 – 2023 au fost în principal ca urmare a tranziţiei la vehiculele electrice (EV), conform studiului realizat de Institutul de cercetare Prognos.

VDA atrage atenţia asupra pierderii competitivităţii Germaniei, cea mai mare piaţă auto europeană, din cauza preţurilor ridicate la electricitate, a ratelor de impozitare şi a sporirii birocraţiei, scrie Agerpres.

Studiul vine după ce, luni, preşedintele comitetului de întreprindere de la Volkswagen, Daniela Cavallo, a anunţat că Volkswagen intenţionează să închidă cel puţin trei fabrici în Germania şi să reducă producţia la celelalte. De asemenea, planul prevede o reducere cu 10% a tuturor salariilor şi îngheţarea lor în 2025 şi 2026, precum şi transferul în străinătate al mai multor activităţi şi departamente din cadrul grupului, care în prezent sunt amplasate în Germania.

Thomas Schäfer, directorul responsabil pentru marca principală VW, a avertizat: „Nu mai putem continua ca înainte. Nu sunt suficienţi de productivi la uzinele din Germania, şi costurile noastre de fabrică sunt în prezent cu 25% – 50% mai ridicate decât am planificat, ceea ce înseamnă că unităţile din Germania sunt de două ori mai scumpe decât cele ale concurenţei”.

„Adevărul este că avem nevoie de o locaţie competitivă, cu un cadru politici corect, pentru ca să rămână în Germania câţi mai mulţi angajaţi şi cât mai multă valoare adăugată, şi să fie create locuri de muncă”, se arată în raportul VDA dat publicităţii marţi.

Related posts