Renault Captur – Nouvelle Vague Hybride

Da mai departe!

Hibridizarea a lovit tare gama Renault. Desigur că unul dintre best-sellerele franțuzești, Captur nu a scăpat. Iată-l la testele Autoreport.ro în versiunea Full Hybrid, dar și în echiparea Esprit Alpine.

Cu ajutorul design-ului său mai atletic și caroseriei înălțate, Noul Captur are un adevărat aspect de SUV. Acest lucru este accentuat prin componente specifice, cum ar fi scutul de protecție față și spate, mulajele de protecție prezente pe întreaga lungime a caroseriei inferioare și în zona arcurilor roților și barele de plafon din aluminiu.

Acum, cu tehnologia 100% LED disponibilă încă de la primul nivel de echipare, farurile noului model păstrează semnătura luminoasă in forma literei C prin care se disting modelele Renault. Foarte stilizate, ele sunt completate de segmente ornamentale cu efect 3D.

Sub grila largită, bara de protecție expresivă a Noului Captur adaugă o caracteristică funcțională sub forma a două deflectoare de aer în fața arcurilor roților. Acestea ajută la limitarea turbulențelor și la îmbunătățirea aerodinamicii, reducând astfel consumul.

Luminile din spate foarte subțiri ale noului Captur păstrează semnătura luminoasă Renault, o premieră pe un model de producție. La fel ca în partea din față, există o rețea 3D distinctivă și segmente ornamentale laterale care subliniază în continuare design-ul și care animă laturile în 3D. Design-ul original al acestor lumini, montate pe panoul hayonului, oferă iluzia unui vehicul mai mare.

Noul Captur este mai lung (4,23 m sau +11 cm), propune jante de 18 inch și un ampatamentul mărit (2,63 m sau +2 cm). Designul său reinventat, reglajele sale perfect milimetrice, luminile LED cu semnătura luminoasă în forma literei C, luminile spate mai subțiri și inserțiile decorative cromate contribuie la îmbunătățirea calității. Capota sculptată care plonjează, plafonul stilizat în spate şi reducerea suprafeței vitrate sporesc dinamismul.

În interior regăsim  un” Smart Cockpit „, înclinat ușor spre conducător, cu o nouă consolă de bord. Oferind cele mai noi tehnologii și cele mai mari ecrane din categoria sa, noul SUV de segment B propune o ergonomie modernă pentru o experiență de conducere imersivă.

Cu toate acestea, nu este revoluționară doar poziția de conducere. Întreg spațiul destinat pasagerilor din a intrat într-o nouă dimensiune a calității materialele folosite fiind acum mai bune.

O componentă cheie a „Smart Cockpit-ului”, ecranul multimedia de 9,3 inch (de două ori mai mare în comparatie cu versiunea de 7 inchi, măsurat în diagonală) este cel mai mare din segment. Această tabletă portret, ușor curbată, modernizează habitaclul, iar ușoara curbură îmbunătățește lizibilitatea ecranului. Orientat spre șofer, cu noul sistem multimedia Renault EASY LINK, toate serviciile multimedia, navigație și infotainment-ul sunt ușor accesibile, la fel ca și setările MULTI-SENSE și parametrii pentru sistemele de asistență la conducere.

Ca în cazul lui Clio V, noul Captur se mândrește cu un ecran digital în zona panoului de bord. Acest ecran color măsoară între 7 și 10,2 inch și oferă o metodă foarte intuitivă de personalizare a experienței la condus. Versiunea de 10,2 inch include sistemul de navigație GPS afișat pe ecran. Cu cele două ecrane de 9,3 și 10,2 inch, Noul Captur are unul dintre cele mai mari ecrane de afișare din categoria sa.

Consola centrală este asociată cu un schimbător futurist EDC „e-shifter„, care asigură mișcări fluide, precise pentru a îmbunătăți experiența de conducere. Spațiul de depozitare poate fi personalizat pentru a se potrivi cu ambianța interioară și este pus în evidență cu ajutorul unei lumini ambientale LED.

Modelul testat de noi este deja cunoscutul sistem full hibrid E-Tech care dezvoltă 145 CP și este compus din două motoare electrice – unul de 36 kW și un generator de 18 kW – și unul termic în patru cilindri. Motorul de sub capotă are 1.6 litri și pune în slujba șoferului 94 CP. Puterea totală de 145 CP a sistemului este transmisă roților printr-o cutie inteligentă multimodală fără ambreiaj. În această combinație mașina este sprintenă și stabilă. Deși este o mașină de oraș, se comportă foarte bine și la drumuri lungi, iar în mediul urban are ca avantaje economia și ecologia.
Conform producătorului, modelul Renault Clio are în dotare 20 de sisteme avansate de asistență a șoferului (ADAS) împărțite în trei segmente: conducere, parcare și siguranță.

O mașină în un minut pe Youtube.com/AutoreportRO

Renault Captur E-Tech Esprit Alpine Multimode
0-100 km/h: 10,6 secunde
Viteza maximă: 170 km/h
Motor termic
Cilindree (cmc): 1.598
Putere (CP): 94 la 5.600 rpm
Cuplu maxim (Nm): 148 la 3.200 rpm
Capacitate acumulator: 1,2 kWh
Motor electric (integrat în transmisie)
Putere: 49 CP
Cuplu maxim: 205 Nm
Ansamblu:
Putere (CP): 145 la 5.600 Nm
Dimensiuni: L/l/î 4.227/1.797/1.576
Masă proprie: 1.361 kg
Volum portbagaj (l): 326
Consum mediu: 5,5 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: Multimodală

Related posts