Maşinile electrice din România au înregistrat anul trecut o creştere de 26%, ajungând la o cotă de piaţă de 24% în 2023, iar utilizarea practicilor de date uniforme este primordială pentru a spori satisfacţia utilizatorilor şi pentru a încuraja adoptarea pe scară largă, se arată într-un comunicat al EY România.
„Viitorul e-mobilităţii depinde de partajarea şi standardizarea datelor în mod colaborativ, încurajând interoperabilitatea şi crearea de valoare. Cu peste 75 de milioane de vehicule electrice proiectate în Europa până în 2030, importanţa standardizării datelor nu poate fi supraestimată”, a menţionat Mihai Drăghici, conform unui raport al companiei de audit şi consultanţă.
EY preconizează că, până în 2030, în Europa vor exista peste 75 de milioane de vehicule electrice care vor circula între diferitele reţele de încărcare.
„În contextul în care fiecare actor al ecosistemului EV generează date, această creştere rapidă a volumului va spori importanţa interoperabilităţii şi a schimbului de informaţii”, arată cercetarea.
Un nou raport realizat de EY şi de organismul european al industriei energiei – Eurelectric, intitulat “Cum rezolvăm problema interoperabilităţii datelor în domeniul e-mobilităţii?” explorează modul în care schimbul de date într-un mod nediscriminatoriu şi standardizat va contribui la îmbunătăţirea experienţei generale a consumatorilor de vehicule electrice şi la generarea de valoare pentru actorii din ecosistem.
Raportul evaluează interoperabilitatea datelor la nivelul a trei activităţi principale din domeniul e-mobilităţii, analizând interacţiunile cheie şi gradul actual de maturitate a transferului de date, prezentând oportunităţi şi soluţii.
Referitor la optimizarea staţiilor de încărcare, amplasarea strategică a staţiilor de încărcare asigură utilizatorilor de vehicule electrice acces facil şi confort, atenuând preocupările legate de autonomie, îmbunătăţind experienţa conducătorilor auto şi încurajând adoptarea la scară largă a vehiculelor electrice, se mai precizează în raport.
În Europa, numărul de puncte de încărcare publice a crescut cu 40%, de la aproximativ 530.000 în 2022, la 744.000 în 2023, dar, pe măsură ce adoptarea vehiculelor electrice se accelerează, va trebui să existe o creştere continuă şi proporţională a numărului staţiilor de încărcare.
„Îmbunătăţirea interoperabilităţii datelor poate oferi informaţii cu privire la amplasamentele unde sunt necesare noi staţii de încărcare, pe baza modelelor de utilizare de către şoferi şi a capacităţii disponibile a reţelei, ceea ce va asigura informaţii pentru planificarea infrastructurii şi a investiţiilor”, susţin autorii studiului.
Referitor la integrarea inteligentă a reţelelor, încărcarea inteligentă facilitează optimizarea energetică, ceea ce permite vehiculelor electrice să reacţioneze la preţul energiei, la capacitatea reţelei şi la disponibilitatea energiei din surse regenerabile pentru a iniţia încărcarea.
„Prin schimbul de informaţii între diferite sisteme şi actori, planificarea încărcării poate fi optimizată pe baza capacităţii reţelei în timp real, a prognozelor meteorologice, a preţurilor energiei electrice stabilite în funcţie de momentul utilizării şi a nevoilor fiecărui conducător auto în parte. Interoperabilitatea datelor este, de asemenea, crucială pentru serviciile “de la vehicul la reţea”, prin care vehiculele electrice pot alimenta reţeaua cu energie în timpul perioadelor cu vârf de consum. Pentru ca acest proces să funcţioneze în mod optim, trebuie să existe o armonizare între staţiile de încărcare şi vehiculele electrice”, se mai precizează în raport.
În ceea ce priveşte procesul de încărcare optimizat, consultanţii EY precizează că „un proces de încărcare optimizat oferă acces facil, coerent şi confortabil la infrastructura de alimentare din cadrul diferitelor reţele de încărcare. Interoperabilitatea dintre sistemele de date contribuie la o experienţă mai bună pentru şoferi, care beneficiază de informaţii în timp real privind disponibilitatea staţiilor de încărcare, preţurile şi compatibilitatea cu vehiculele lor”.
Astfel, şoferii au posibilitatea de a lua decizii în cunoştinţă de cauză şi de a-şi planifica eficient traseele, reducând preocupările legate de autonomie şi promovând adoptarea vehiculelor electrice.
„Realizarea corectă a mecanismelor de interoperabilitate a datelor va permite organizaţiilor să analizeze ce activităţi auxiliare să desfăşoare în acest mediu nou şi dinamic”, mai arată cercetarea.