Grupul Continental ar putea înstrăina o parte a diviziei Automotive, care are activități și în România

Da mai departe!

În încercarea de a își echilibra bilanțul financiar, grupul german Continental, cu ample activități în România, ar putea înstrăina activitatea de producție a display-urilor pentru automobile, parte a diviziei Automotive.

Producătorul german de componente auto şi anvelope Continental AG analizează noi vânzări de active şi reduceri suplimentare de costuri pentru a proteja recompensele acordate investitorilor şi a relansa divizia automotive.

Continental, companie cu multe activități în România, a anunţat astăzi că intenţionează să se separe de activitatea de „user experience”, care produce display-uri pentru interiorul automobilelor, pentru a o pregăti de o potenţială vânzare, schimbare de proprietar sau ofertă publică iniţială. De asemenea, Continental îşi va reduce cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare, a anunţat luni grupul german la o întâlnire cu investitorii, organizată la Hanovra.

„În sectorul Automotive, Continental se va concentra mai mult asupra domeniilor de activitate care creează valoare și care au o creștere ridicată. În acest fel, divizia se va pregăti pentru ca domeniul de afaceri «User Experience» să devină independent din punct de vedere organizațional. Acest pas va deschide noi opțiuni strategice pentru afacerile cu afișaje și controale HMI (n.n. – Human Machine Interface)”, au menționat oficialii Continental, conform LifeNews.ro.

Oficialii Continental speră astfel să ajute divizia Automotive „să devină mai bună, rapidă şi mai agilă”. Cel puțin asta susține Katja Garcia Vila, director financiar al Continental.

Anunțul de astăzi cu privire la transformarea activității de „User Experience” într-o afacere independentă seamănă izbitor cu cel din urmă cu patru ani când divizia Powertrain a Continental a devenit de sine stătătoare și s-a metamorfozat în ceea ce acum numim Vitesco Technologies.

Companie a cărei valoare de piaţă a scăzut cu aproape 40% în ultimii cinci ani, Continental se numără printre giganţii industriali germani care au fost afectaţi de tranziţia la automobilele electrice. Tranziţia este una deosebit de dificilă pentru sectorul auto german, care a crescut graţie producţiei unor automobile de calitate, echipate cu motoare cu combustie, şi care beneficia de sute de producători locali de componente. Odată cu tranziţia la automobilele pe baterie, avansul industriei auto germane se evaporă.

La reuniunea de luni cu investitorii, Continental a anunţat că intenţionează să ajungă la vânzări cuprinse între 51 şi 56 de miliarde de euro în următorii trei-cinci ani, de la 39,4 miliarde de euro anul trecut. Divizia Automotive ar urma să asigure jumătate din cifra de afaceri totală. De asemenea, Continental a majorat planurile privind procentul din profit alocat pentru plata dividendelor până la 40% din profitul net, de la 30% anterior.

Pe lângă separarea de activitatea de „user experience”, grupul german a confirmat că analizează şi alte active din domeniul Automotive care generează vânzări de aproximativ 1,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că aproximativ un sfert din întreaga divizie este sub revizuire.

Continental a anunţat anterior eliminarea mai multor mii de posturi pentru a reduce cheltuielile cu aproximativ 400 de milioane de euro pe an, începând din 2025. Măsurile suplimentare anunţate luni includ diminuarea numărului de facilităţi de cercetare ale grupului, care în prezent se situează la 82, pentru a reduce cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea până la 11% din vânzări peste doi-trei ani şi la mai puţin de 10% din vânzări în trei-cinci ani, de la un nivel de 12% prognozat pentru acest an.

Însă, orice modificare strategică de direcţie la Continental va avea nevoie de sprijinul acţionarului majoritar, familia Schaeffler, care în prezent îşi revizuieşte imperiul din industria auto. Clanul care controlează Continental şi Schaeffler AG încearcă acum să preia cealaltă jumătate din acţiunile Vitesco Technologies Group AG pe care nu le deţine, într-o tranzacţie de 3,8 miliarde de euro.

Grupul Continental are aproximativ 200.000 de angajaţi în 57 de ţări din întreaga lume, dintre care 59.000 în Germania. În perioada 1999 – 2022 Continental a investit peste 2,2 miliarde de euro în activităţile sale din România, țară în care sunt prezente toate cele trei domenii de activitate ale companiei. În uzinele și centrele R&D din România grupul german are circa 19.000 de angajaţi dintre care peste o treime sunt ingineri și informaticieni.

Related posts