Odată cu deschiderea comenzilor pentru mașini purtând noua imagine a mărcii și cu lansarea aplicației Dacia AR, marca românească, parte a grupului Renault anunță și câteva noi echipamente pentru Sandero Stepway și Duster. Aplicația este gratuită şi disponibilă pe App Store şi Google Play, putând fi descărcată pe smartphone sau tabletă.
Disponibilă din 16 iunie 2022, aplicația Dacia AR dezvăluie și câteva noutăți absolute disponibile pe modelele mărcii. Astfel, în cazul Sandero Stepway, clienții pot comanda vehiculul cu trapă vitrată pentru plafon acționată electric, dar și cu motorul TCe 110, disponibil deja pe modelul Jogger.
În cazul Duster, mașina poate fi comandată cu aeratoare de formă dreptunghiulară, oglinzi retrovizoare exterioare rabatabile electric și senzor de ploaie pentru activarea ștergătoarelor de parbriz.
Este pentru prima dată când pe modelel Dacia apar trapa acționată electric și oglinzi rabatabile electric.
Odată cu introducerea noii identități vizuale, cartografia de navigație, oferită pe Media Nav, este actualizată gratuit timp de trei ani, faţă de trei luni până acum.
Nu în ultimul rând, Dacia adoptă denumiri noi pentru nivelele de echipare ale modelelor sale. În funcţie de model şi de piaţă, gama poate cuprinde până la patru versiuni:
– Access şi/sau Essential pentru versiunile cele mai accesibile.
– Expression
– Journey sau Extreme, pentru versiunile cele mai echipate.
Conform companiaie, noile denumiri „reflectă ADN-ul mărcii Dacia, care propune mereu cel mai bun raport valoare/preţ pe fiecare nivel de echipare al modelelor”.
Aplicația Dacia AR le permite utilizatorilor să vadă orice model Dacia până la scară naturală şi chiar să intre, virtual, în vehicul. Potențialul client poate vizualiza mașina din toate unghiurile, în orice decor ales – pe stradă sau într-o parcare – poate face „zoom” asupra unui detaliu de exteriorul sau din interiorul maşinii.
Și agenții de vânzări din reţeaua comercială Dacia vor putea utiliza această aplicație pentru a prezenta modelele într-o manieră inedită, în completarea celorlalte mijloace de prezentare pe care le au la dispoziție.
Dacia AR îi va permite astfel, spre exemplu, unui consilier de vânzări să îi prezinte unui client un model care nu există fizic în showroom-ul său. Dacia AR prezintă toate modelele gamei, în toate variantele de culori și, deși compania nu menționează asta, reprezintă un nou pas către comercializarea online a mașinilor.