Honda e a fost o revelație din punct de vedere al designului și a tehnologiilor prezente la bord. AutoReport.ro a testat prin București această mașină pentru a descoperi ce îi lipsește super-mini-ului japonez pentru a fi mașina perfectă.
Acestă Honda este prima mașină electrică oferită de producătorul japonez. Ea este pe piață încă din 2020 și calcă pe urme unor alte mașini electrificate, Honda fiind un pionier în domeniu cu modele precum Insight și CR-Z.
Honda e vine cu un design retro-futurist, adică ceva cu care ne-am fi asșteptat să ne întâmpine mărci precum MINI, mărci care se bat pentru a scoate adevărate icon-uri pe segmentul mașinilor de oraș… Nu a fost să fie pentru ele, de aceea au intervenit japonezii de la Honda cu o mașină elegantă, cu faruri rotunde într-un stil clasic, dar care ascund LED-uri și xenon de ultimă generație.
Sub designul retro ce nouă ne aduce minte de frigiderul Fram întâlnim una dintre cele mai avansate mașini sosite la AutoReport.ro. Una cu ecrane în interior ce ne amintesc de Taycan și cu camere în loc de oglinzi care ne amintesc de e-tron. Acestea sunt mai bine amplasate, iar designul interior ne amintește mai departe de mobila scandinavă. În interior avem instrumentarul digital de bord cu diagonala de 8.8 inch și cele două ecrane de 6 inch folosite de camerele video pentru afișarea imaginilor.
Sub caroserie se ascunde motorul electric cu o putere de 154 de CP și cuplu de 315 Nm. Bateria de 35.5 kWh va asigura o autonomie de aproximativ 180 kilometri (cea de pe timpul testului, în traficul din București). Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 8.3 secunde, iar viteza de top este limitată la 145 km/oră. Manevrabilitatea uimitoare este dată de raza de bracare redusă și motorul electric ce propulsează roțile spate. Împreună cu sistemul single pedal o fac ideală pentru mersul în oraș. Cu o autonomie mai mare, ar fi un jucător de temut pe piața mașinilor electrice.
Acumulatorul pregătit de Honda poate fi încărcat și la prize rapide. Timpul de încărcare al bateriei până la 80% din capacitate va fi de 30 de minute în cazul utilizării unei stații de 50 kW. Pentru o stație de 6.6 kW, Honda anunță un timp de încărcare de aproape 4 ore și 10 minute (100%), iar în cazul unei prize de 2.3 kW, timpul necesar pentru o încărcare completă va fi de peste 16 ore.
Mașina este echipată cu sisteme precum Parking Pilot, Centre Camera Mirror, senzori de parcare față și spate, volan încălzit, sistem audio cu 8 incinte, Honda Connect, Cruise Control Adaptiv cu funcție Low-Speed Following, sistem de frânare de urgență, sistem pentru controlul accelerației pentru prevenirea coliziunilor, limitator de viteză inteligent, sistem pentru menținerea benzii de rulare, sistem pentru recunoașterea semnelor de circulație, Smart entry&start, sistem pentru monitorizarea unghiului mort și sistem pentru monitorizarea traficului din lateral.