Grupurile Volkswagen, BMW și Daimler se află în vârful clasamentului inovațiilor din industria auto, în timp ce trei companii chineze ajung pentru prima dată în Top 10.
Studiului AutomotiveINNOVATIONS al Centrului de Management Auto (CAM) din Bergisch Gladbach, care evaluează inovațiile tehnice ale vehiculelor produse de 30 de grupuri auto cu peste 80 de mărci, arată că grupul german Volkswagen domină în această arie de competență.
Pe locul secund a urcat grupul BMW, acesta depășind rivalii de la Mercedes-Benz și în această privință, după ce, la finalul lui 2021, i-au depășit și la vânzări.
Poziția a treia în clasament este ocupată, deci, de grupul Daimler, acesta având ca principale atuuri inovațiile din Mercedes-Benz Clasa S, dar și din sistemul MBUX. Conform studiului CAM, în timp ce BMW a avut 125 de noutăți în produsele sale, Daimler a raportat doar 118.
Pe locurile următoare în clasamentul AutomotiveINNOVATIONS se află Tesla – companie care, deși are puține produse, primește puncte importante pentru optimizarea autonomiei Model S și pentru sistemul AutoPilot din dotarea Model 3, Hyundai – grup care are una dintre cele mai bune valori ale consumului de energie pentru mașinile sale, și Ford – companie care a urcat nu mai puțin de cinci poziții în clasament în special pentru inovații precum cele din Mustang Mach-E, dar și din pick-up-ul F-150, primul vehicul de acest fel care primește actualizări Over-The-Air (OTA).
Surprinzător pentru mulți, în spatele marelui grup Stellantis aflat pe locul 7 în clasamentul inovațiilor din domeniul auto, se află nu mai puțin de trei companii chineze, dintre care două au avut urcări fulminante. Astfel, poziția a 8-a este ocupată de BYD, care a urcat de pe 20, pe locul 9 se află Great Wall Motors (GWM), care a urcat de pe 16, iar pe 10 a ajuns Geely, grup care coboară de pe locul 6.
Clasamentul AutomotiveINNOVATIONS al CAM este completat, în ordine, de grupurile SAIC, GM, Toyota, Renault, BAIC, Nissa, Tata, Xiopeng și Honda. Ceva mai jos în zona locurilor 20 – 25 se află câteva companii cu nume care nu spun încă mare lucru în industria auto, dar care par a veni puternic din urmă cu produse inovatoare în următorii ani. Este vorba despre Lucid, LiAuto, Nio și Aiways.