Cel mai puternic rezultat de livrări din istoria companiei: Porsche a livrat 301.915 vehicule clienților din întreaga lume în anul fiscal 2021, o creștere de 11% față de 2020. Fiecare regiune globală de vânzări a contribuit, cele mai mari creșteri fiind înregistrate pe continentul american. China continuă să fie cea mai mare piață unică pentru Porsche.
„În ciuda provocărilor reprezentate de deficitul de semiconductori și de perturbarea cauzată de pandemia de Covid-19, am muncit mult pentru a permite mai multor clienți decât oricând să-și îndeplinească visul de a deține un Porsche”, spune Detlev von Platen, membru al Comitetului executiv responsabil cu vânzări și marketing la Porsche AG. „Cererea rămâne ridicată, iar registrele noastre de comenzi arată foarte bine, așa că începem anul 2022 plini de încredere în toate regiunile lumii.”
Livrările Taycan s-au dublat
Modelele cu cea mai mare cerere în 2021 au fost din nou SUV-urile mărcii, conduse de Macan. 88.362 de clienți au devenit proprietari Macan. Pe locul doi a urmat Cayenne cu 83.071 de vehicule. Porsche Taycan, complet electric, a înregistrat o creștere remarcabilă: un total de 41.296 de unitati, ceea ce este mai mult decât dublu față de anul precedent. Emblematica mașină sport, 911, a fost de asemenea predată mai multor clienți ca niciodată, înregistrând 38.464 de livrari. Panamera a înregistrat 30.220 de livrari. Modelele 718 Boxster și 718 Cayman au fost livrate către 20.502 clienți.
Cererea mondială rămâne puternică
Porsche și-a crescut livrările în toate regiunile de vânzări din întreaga lume. Creșterea a fost deosebit de puternică în SUA, unde au fost livrate cu 22% mai multe mașini decât în anul precedent. În total, 70.025 de clienți din SUA au cumpărat un model din gama extinsă de produse. În America, Porsche a efectuat 84.657 de livrări, reprezentând, de asemenea, o creștere de 22 la sută. China rămâne cea mai mare piață unică pentru producătorul de mașini sport și a înregistrat un rezultat general excelent în 2021, cu o creștere de opt la sută față de un an 2020 deja record. În total, 95.671 de vehicule au fost livrate clienților chinezi, în ciuda provocărilor reprezentate de blocajele de aprovizionare. În total, s-au înregistrat 131.098 de livrări în regiunea Asia-Pacific, Africa și Orientul Mijlociu, cu opt la sută mai multe decât în 2020.
Cererea a crescut și pe piața de origine, Germania, cu 28.565 de vehicule livrate, reprezentând o creștere de 9%. În total, 86.160 de vehicule au fost predate clienților din Europa – cu 7% mai mult decât în 2020. Procentul mașinilor sport electrice este remarcabil în mod deosebit. Aproximativ 40% dintre vehiculele Porsche livrate în Europa în 2021 au fost electrice: fie hibride plug-in, fie mașini complet electrice.
„Rezultatul general este foarte promițător și arată că strategia noastră de a continua electrificarea flotei funcționează și este în conformitate cu cererea și preferințele clienților noștri. În același timp, vânzările unitare nu sunt factorul decisiv pentru noi. Ne dorim să fim cunoscuți pentru experiențe exclusive și unice ale clienților pe care vom continua să le extindem la nivel mondial“, spune Detlev von Platen.
PORSCHE AG Livrari | Ianuarie – Decembrie | ||
---|---|---|---|
2020 | 2021 | Diferenta | |
Global | 272,162 | 301,915 | +11% |
Europa | 80,892 | 86,160 | +7% |
Germania | 26,152 | 28,565 | +9% |
America | 69,629 | 84,657 | +22% |
SUA | 57,294 | 70,025 | +22% |
Asia-Pacific, Africa si Orientul Mijlociu | 121,641 | 131,098 | +8% |
China | 88,968 | 95,671 | +8% |