Ceed, cea mai bine vândută gamă de la Kia a primit îmbunătățiri îndrăznețe și contemporane pentru 2021. În momentul începerii comercializării, la începutul trimestrului 4, versiunile hatchback cu cinci uși, sports wagon și cu caroserie de tip shooting brake vor dezvălui o parte frontală complet redesenată, actualizări cu accente sportive în partea posterioară, jante din aliaj restilizate, culori de caroserie și interior reîmprospătate. Ca răspuns la tendințele clienților și ale industriei, gama va fi disponibilă, de asemenea, cu sisteme de propusie și transmisii noi.
Kia oferă una dintre cele mai cuprinzătoare game din segmentul C de pe piață, iar prezența de durată a familiei Ceed în gama Kia evidențiază atracția și reputația remarcabilă de care se bucură modelul din partea clienților. Recunoscută de mult timp pentru rolul său cheie în consacrarea mărcii coreene în Europa, gama Ceed a fost prima mașină Kia gândită, proiectată și construită în Europa special pentru a fi atractivă pentru gusturile europenilor. Contribuind acum la 28% din cota de piață europeană Kia, gama Ceed rămâne un concurent puternic în Europa și stă cu încredere alături de multe dintre cele mai bine vândute mărci care au dominat acest segment de zeci de ani.
Design îndrăzneț și contemporan
Un exterior întinerit creează un sentiment de vitalitate
Privit din afară, exteriorul întinerit vorbește despre vitalitate, creând o atitudine contemporană și dinamică. O parte frontală complet redesenată prezintă noul logo Kia, o grafică simplificată a numelui companiei care reflectă principiile mărcii „mișcarea care inspiră”. O atenție specială a fost acordată pentru ca fiecare variantă (de bază / entry-level, PHEV, GT-line și GT) să fie unică și mai distinctă una de cealaltă.
Grila emblematică de tip ”nas de tigru”, care face din Ceed un model Kia recunoscut, este modernizată cu un finisaj negru lucios, cu elemente de design în formă de aripă superioară și inferioară cu finisaj tip crom satinat, pentru un aspect elegant și modern. Modelele PHEV au o grilă închisă cu un finisaj frapant, în culori contrastante. În lateral, două prize laterale de aer mari trec prin bara de protecție din față, creând un aspect mai sportiv. Tema inspirată de „aripă” se repetă în alte elemente ale redesenării părții frontale, cum ar fi detaliul în culoarea crom satinat al gurii inferioare de admisie a aerului și detaliul lateral care se extinde în arcul roții din față. În partea din spate, pentru a evidenția simplitatea noii embleme Kia, suprafața dintre lămpile LED a fost netezită pentru a găzdui noua emblemă elegantă a mărcii. Modelul PHEV prezintă o nouă emblemă, în concordanță cu actualizarea recentă a mărcii și a logo-ului corporativ. Un difuzor culoarea negru lucios este adăugat barei de protecție spate sportive, care rezonează cu finisajul cromat satinat văzut în partea frontală a mașinii.
Noile blocuri optice frontale full LED au fost introduse pe toate modelele și variantele Ceed dispunând de lumini de zi pentru care oferă mai multă prezență și siguranță pe drum. Trei module în formă de săgeată înconjoară o lampă de ceață LED integrată și modulul de fază lungă / scurtă. Aceste lumini de zi (DRL) acționează, de asemenea, odată cu lămpile de semnalizare ale modelului Ceed. Variantele hatch cu cinci uși GT-Line și GT beneficiază de lămpi spate combinate cu LED-uri compuse din 48 de module în formă de fagure înconjurate de un cadru roșu. Modulele multifuncționale sunt poziționate pe cinci rânduri, acoperite cu sticlă fumurie. LED-urile de pe anumite rânduri se aprind secvențial atunci când șoferul folosește semnalizatoarele pentru a indica schimbarea direcției.
Partea laterală dezvăluie noi modele de jante din aliaj atrăgătoare în toate variantele din gamă. Acum, jantele sunt disponibile în șase stiluri uimitoare, dintre care trei au fost lansate pentru prima dată cu acest facelift: cele din aliaj de 16 inch finisate în argintiu pentru modelele de bază; cele din aliaj în culoare negru lucios de 17 inch disponibile exclusiv pentru versiunea GT-Line; și jantele din aliaj cu design sportiv de 18 inch cu accente roșii pentru versiunea GT.
Versiunea de echipare GT va întoarce privirile datorită unor îmbunătățiri de design personalizate și complexe, inclusiv accente roșii vibrante în față, lateral și spate, accentuând spiritul sportiv al mașinii. Grila de tip ”nas de tigru” disponibilă pentru această versiune de top este formată prin turnare cu injecție a două materiale pentru a crea un finisaj negru și roșu lucios, având finisaje superioare și inferioare de culoare crom întunecat. În față, bara de protecție a modelului GT afișează o grilă de admisie a aerului în culoare negru lucios, cu un element de design „GT red” special dezvoltat la fiecare capăt al grilei de admisie a aerului. Țevile de evacuare tip sport din spate sunt accentuate de ieșirile de eșapament rotunde duble și de noul element distinctiv roșu GT. Modelul GT se așează acum cu mândrie pe jantele din aliaj închise la culoare de 18 inch, cu un design dedicat GT, cu un capac roșu unic pentru această versiune.
Pentru a îmbunătăți și mai mult exteriorul modernizat, o gamă de 13 culori ale caroseriei este disponibilă pentru a se potrivi tuturor gusturilor clienților. Patru dintre aceste culori uimitoare sunt noi în gamă, și anume Machined Bronze, Lemon Splash, Yucca Steel Grey și Experience Green.
Un interior modern, premium și de ultimă generație
La bordul modelului Ceed facelift, șoferul este întâmpinat instantaneu de un decor interior elegant, în culori sofisticate și liniștitoare, cu materiale plăcute la atingere și cu un aspect conceput pentru a face toți pasagerii să se simtă confortabil. Trapa panoramică oferă o conexiune cu natura și creează spațiul necesar pentru a vă simți inspirați.
Scaunele sunt disponibile în nouă tipuri de tapițerie, dintre care patru sunt noi pentru acest facelift. Opțiunile includ scaunele din piele întoarsă neagră, cu cusături gri contrastante pe margine pentru versiunea GT-Line și cu semnătura în culoarea roșie pentru modelele GT. Versiunile GT-line și GT beneficiază de un schimbător de viteze nou conceput pentru un aspect modern, în timp ce versiunile cu transmisie automată primesc o nouă tușă de lux, cu un schimbător de viteze din piele perforată pentru o experiență tactilă îmbunătățită. Toate versiunile cu transmisie automată vin cu un panou de afișaj PRND negru lucios.
Interiorul modelului Ceed îmbină acum un stil modern ca aspect și senzație cu un nivel de funcționalitate premium și tehnologie de ultimă generație. Un ecran mare de 12.3 inci este combinat cu un ecran de 10.25 inci pentru a îmbunătăți și mai mult interacțiunea șoferului cu automobilul. Fiecare aspect revizuit în interior a fost conceput pentru a fi ușor de folosit, cum ar fi comutatorul electronic pentru frâna de parcare și alte caracteristici bazate pe principiul ‘easy to use, easy to see’ care stă la baza designului din interiorul cabinei.
Modelul Ceed facelift beneficiază de cea mai recentă tehnologie de conectivitate și utilizare
Kia a investit mult timp și expertiză în crearea unei experiențe de utilizare inspiraționale, fără stres și optimă pentru toți cei care călătoresc în noul Ceed.
Blocarea ușilor noului Ceed este controlată printr-o cheie inteligentă, iar motorul este pornit sau oprit prin apăsarea unui buton. Două profiluri pot fi programate pentru scaunul șoferului cu memorie ajustată electric, pentru a asigura întotdeauna confortul maxim. Ecranul de navigație/Infotainment este asociat cu un sistem de sunet JBL Premium cu opt difuzoare, cu streaming Bluetooth, pentru a crea o conectivitate perfectă între pasageri și dispozitivele lor. Pentru modelele Sportswagon și ProCeed, caracteristicile de confort adăugate îmbunătățesc interacțiunea de zi cu zi, cum ar fi rabatarea scaunelor din al doilea rând la o simplă apăsare a unui buton sau deschiderea automată a portbagajului în momentul detectării prezenței cheii inteligente dacă persoana care poartă cheia rămâne în spatele automobilului.
Fiecare aspect al confortului pasagerilor a fost luat în considerare și în reîmprospătarea interiorului modelului Ceed. Scaunele din față încălzite și ventilate plus scaunele din spate încălzite oferă un confort liniștitor în zilele mai reci, în timp ce sistemul de climatizare dual-zone de înaltă tehnologie menține cabina răcoroasă în plină vară.
Conectivitate care inspiră
Oamenii își privesc mașina ca pe o extensie a stilului lor de viață interconectat și se așteaptă ca diverse tehnologii să fie disponibile la o simplă apăsare a unui buton. Conectivitatea în modelul Ceed facelift este mai mult decât simplă telematică, Kia dorind ca șoferul să se simtă conectat în timpul condusului, cu alți pasageri și cu utilizatorii din jurul lor.
Șoferul este întâmpinat imediat de un panou de bord complet digital de 12.3 inch, cu grafică îmbunătățită, o gamă de culori calmante și patru teme pentru a personaliza panoul de bord, inclusiv unul care se modifică în funcție de condițiile meteo actuale și de ora din zi. Alături de acest panou de bord este un afișaj frameless de 10.25 inch, montat central, cu funcții de infotainment, navigație și conectivitate telematică.
De asemenea, în cel mai recent facelift din gamă este inclus software-ul care permite utilizatorilor să se conecteze de la distanță cu mașina lor prin intermediul aplicației smartphone Kia Connect și să utilizeze diverse funcții de la bord pentru a îmbunătăți interacțiunea și înțelegerea automobilului. Noile funcții de conectivitate pentru gama Ceed includ funcționalități îmbunătățite pentru căutarea prin Bluetooth cu recunoaștere vocală, legătură cu calendarul prin intermediul sistemului de navigație, modul valet pentru a monitoriza locația automobilului atunci când este condus de alte persoane și funcționalitatea „last mile navigation” cu realitate augmentată. Modelul Ceed Sportswagon plug-in EV hibrid dispune de caracteristici suplimentare de confort, posibile prin tehnologia de conectivitate inspirațională, cum ar fi capacitatea de a porni sau opri încărcarea bateriei de la distanță.
O nouă funcționalitate „Transferul profilului utilizatorului” le permite utilizatorilor să facă un backup al preferințelor lor din aplicația Kia Connect prin sistemul cloud și să transfere setările de la un automobil la altul. Această funcționalitate este concepută pentru clienții care schimbă adesea diferite mașini echipate cu aplicația Kia Connect, cum ar fi șoferii de flote care folosesc mașini pentru transportul angajaților sau familiile care dețin mai multe automobile echipate cu aplicația Kia Connect.
Ocupanții pot folosi aplicațiile Android Auto și Apple CarPlay, conectându-și wireless smartphone-ul la ecranul audio de opt inch, proiectând astfel afișajul telefonului pentru o experiență îmbunătățită la bord. Pentru a menține conectivitatea în timpul deplasării, pasagerilor din spate li se oferă un port de încărcare USB în consola centrală.
Ultimele dezvoltări ADAS
Gama Ceed întinerită oferă niveluri de siguranță de top, confort în timpul condusului și tehnologii pentru parcare datorită suitei sale îmbunătățite de sisteme avansate de asistență a șoferului (ADAS). Acestea contribuie la reducerea multor pericole și a stresului inerent în timpul condusului, protejând ocupanții și ceilalți participanți din trafic în fiecare călătorie. Caracteristicile de siguranță au fost îmbunătățite, cum ar fi sistemul anterior de asistare şi evitare a coliziunii cu automobilele din punctul mort, care este înlocuit de o tehnologie activă de evitare a coliziunii. La acționarea manetei pentru semnalizarea schimbării benzii de circulație, dacă există riscul de coliziune cu un automobil din spate, noul sistem de plug-in EV hibrid dispune de caracteristici suplimentare de confort, posibile prin tehnologia de conectivitate inspirațională, cum ar fi capacitatea de a porni sau opri încărcarea bateriei de la distanță.
O nouă funcționalitate „Transferul profilului utilizatorului” le permite utilizatorilor să facă un backup al preferințelor lor din aplicația Kia Connect prin sistemul cloud și să transfere setările de la un automobil la altul. Această funcționalitate este concepută pentru clienții care schimbă adesea diferite mașini echipate cu aplicația Kia Connect, cum ar fi șoferii de flote care folosesc mașini pentru transportul angajaților sau familiile care dețin mai multe automobile echipate cu aplicația Kia Connect.
Ocupanții pot folosi aplicațiile Android Auto și Apple CarPlay, conectându-și wireless smartphone-ul la ecranul audio de opt inch, proiectând astfel afișajul telefonului pentru o experiență îmbunătățită la bord. Pentru a menține conectivitatea în timpul deplasării, pasagerilor din spate li se oferă un port de încărcare USB în consola centrală.
Ultimele dezvoltări ADAS
Gama Ceed întinerită oferă niveluri de siguranță de top, confort în timpul condusului și tehnologii pentru parcare datorită suitei sale îmbunătățite de sisteme avansate de asistență a șoferului (ADAS). Acestea contribuie la reducerea multor pericole și a stresului inerent în timpul condusului, protejând ocupanții și ceilalți participanți din trafic în fiecare călătorie. Caracteristicile de siguranță au fost îmbunătățite, cum ar fi sistemul anterior de asistare şi evitare a coliziunii cu automobilele din punctul mort, care este înlocuit de o tehnologie activă de evitare a coliziunii. La acționarea manetei pentru semnalizarea schimbării benzii de circulație, dacă există riscul de coliziune cu un automobil din spate, noul sistem de asistare pentru evitarea coliziunii în punctul mort (BCA – Blind-spot Collision-Avoidance Assist) va oferi un avertisment. După avertisment, dacă riscul de coliziune crește, sistemul BCA controlează activ automobilul pentru a evita o coliziune.
Sistemul de avertizare pentru atenția șoferului (DAW+ – Driver Attention Warning) a fost actualizat pentru a include tehnologia de alertă în momentul începerii deplasării automobilului din față, care oferă o alertă vizuală pe ecran pentru a informa șoferul că automobilul din față se îndepărtează, cum ar fi la semafoare sau în traficul aglomerat.
Alte caracteristici ADAS care continuă să fie disponibile în gama Ceed includ: sistemul de asistare pentru evitarea coliziunii frontale cu automobilul sau pietonul din faţă (FCA – Forward collision-avoidance assist), care detectează nu numai mașinile și pietonii, ci și bicicliștii; sistemul de asistare pentru menţinerea benzii de rulare (LKA – Lane Keeping Assist); sistemul inteligent de limitare a vitezei (Intelligent Speed Limit Warning); sistemul manual de limitare a vitezei (Manual Speed Limit Assist) și sistemul de asistare fază lungă (HBA – High Beam Assist). Principiul Kia ‘see better and be seen’ a contribuit la noul design complex al blocurilor optice cu tehnologie LED pentru luminile de zi, cu lămpi de ceață LED integrate. Versiunile hatchback cu cinci uși beneficiază, de asemenea, de lumini de semnalizare secvențiale pentru schimbarea direcției de mers în noile blocuri optice spate cu tehnologie LED, unice pentru anumite variante.
De asemenea, tehnologiile ADAS care oferă confort șoferului dispun de cele mai recente îmbunătățiri din gama Ceed. Sistemul de asistare pentru menţinerea centrului benzii de rulare (LFA – Lane Following Assist) poate fi acum activat independent de sistemul Smart Curise control (SCC), care permite Kia să ofere sistemul LFA și pentru versiunile cu transmisie manuală. La modelele anterioare, la apăsarea pedalei de frână, sistemul SCC era dezactivat și, în consecință, și sistemul LFA era, de asemenea, dezactivat. Cu această nouă reconfigurare, sistemul LFA poate fi utilizat mai des și în diferite situații de condus în care controlul vitezei poate să nu fie necesar.
Manevrele de parcare sunt, de asemenea, îmbunătățite cu adăugarea sistemului de monitorizare pentru deplasarea cu spatele (RVM – Rear-View Monitor) ce dispune de un comutator pentru afișarea camerei aflată pe haionul din spate. La parcarea cu spatele, sistemul RVM afișează o imagine a spațiului pentru a ajuta la parcare. Acest sistem a fost dezvoltat acum pentru a oferi o vizualizare suplimentară prin intermediul unei camere de 1.0 mega-pixeli pentru cazul în care este nevoie să atașați o remorcă modelului Ceed. În plus, sistemul RVM are acum un comutator care poate fi activat în timpul condusului pentru a permite șoferului să vadă, prin intermediul camerei, ceea ce s-ar putea apropia din spate. După parcarea automobilului, sistemul de avertizare pentru părăsirea în siguranță a automobilului (SEW – Safe Exit Warning) poate avertiza utilizatorii dacă un automobil care se apropie este detectat în cazul în care este ușa deschisă.
De asemenea, sistemul de avertizare pentru traficul din spate a fost actualizat la tehnologia de asistență. Sistemul de asistență pentru evitarea coliziunilor cu automobilele din spate (RCCA – Rear cross-traffic Collision-avoidance assist) va detecta dacă există un risc cu un automobil care se apropie din partea stângă sau din dreapta și va oferi un avertisment. După avertizare, dacă riscul continuă, sistemul RCCA oferă automat asistare la frânarea de urgență pentru a preveni apariția unui incident.
Sisteme de propulsie avansate
Noua gamă Ceed oferă cumpărătorilor opțiuni complete de alegere și configurare a sistemelor de propulsie, incluzând motoare plug-in hybrid (PHEV) și mild-hybrid (MHEV), cu o putere ce variază între 100 CP și 204 CP. Clienții modelului Ceed au posibilitatea de a alege motoare turbo pe benzină și diesel, și anume motoarele de 1.0 și 1.5 litri pe benzină și motorul de 1.6 litri diesel, toate sistemele de propulsie beneficiind de tehnologia Smartstream dezvoltată de Kia.
Tehnologia motoarelor Smartstream include sistemul CVVD – Continuously Variable Valve Duration, dezvoltat de Kia pentru optimizarea performanței. De asemenea, tehnologia CVVT ajută la îmbunătățirea eficienței consumului de combustibil, alături de sistemul LP EGR (Low-Pressure Exhaust Gas Recirculation) care întoarce o anumită cantitate de gaze produsă de motor în camera de ardere pentru a reduce pierderile și a îmbunătăți consumul de combustibil.
Noul motor T-GDi de 1.5 litri este produs în fabrica Kia din Slovacia – care, de asemenea, este și locul de producție al familiei Ceed. Acest nou motor Smartstream, care înlocuiește motorul anterior T-GDi de 1.4 litri, este asociat fie cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte de viteze (7DCT), fie cu o transmisie manuală cu 6 trepte (6MT) și livrează o putere de 160 CP oferind în același timp emisii reduse. De asemenea, noul motor de 1.5T este disponibil în versiunea MHEV pentru modelele Ceed diesel, livrând o putere de 136 CP, și putând fi asociat fie cu transmisia manuală inteligentă (iMT), fie cu transmisiile 7DCT.
Cele mai recente actualizări ale modelului Ceed introduc, de asemenea, în premieră, tehnologia MHEV și DCT la motorul turbo pe benzină de 1.0 litri, pentru a oferi clienților opțiunea de a reduce și mai mult emisiile sistemului de propulsie. Adoptarea tehnologiei MHEV a îmbunătățit eficiența și performanța consumului de combustibil.
Modelele PHEV utilizează motorul GDi de 1.6 litri pe benzină care livrează o putere de 141 CP și este cuplat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șase trepte de viteză. Acest sistem de propulsie dispune de un pachet de baterii de 8.9 kWh ce oferă autonomie electrică cu zero emsii pentru parcurgerea a 57 de kilometri în oraș cu o singură încărcare.
În topul gamei se află modelele GT care dispun exclusiv de un motor T-GDi de 1.6 litri ce oferă un sunet unic. Motorul pe benzină este cuplat la o transmisie 7DCT și livrează o putere de 204 CP.
Experiența din spatele volanului poate fi adaptată suplimentar pentru a se potrivi stării de spirit a șoferului și a condițiilor de drum prin intermediul padelelor de schimbare a treptelor de viteze și a celor trei moduri de condus: Eco, Confort și Sport. Modul de condus GT Sports este special adaptat la nevoile așteptărilor șoferului unui model GT.
Transmisia iMT ‘clutch-by-wire’ contribuie la creșterea eficienței consumului de combustibil a sistemului MHEV și la emisiile mai mici de CO2, păstrând în același timp un angajament al șoferului similar unei cutii de viteze manuale convenționale.
Modelele Ceed sunt disponibile și cu transmisia manuală cu șase trepte oferită în dotarea standard și transmisia cu dublu ambreiaj, foarte dorită.
Familia Ceed reînnoită va intra în producție la uzina europeană Kia din Zilina, Slovacia, în luna august și va fi disponibilă în toată Europa până la începutul trimestrului 4.