În primele șase luni ale anului 2020, Porsche a furnizat clienților din întreaga lume 116.964 de mașini. Criza coronavirusului și închiderea centrelor Porsche pe o perioadă de câteva săptămâni au dus la o scădere de 12% a livrărilor comparativ cu anul precedent.
Cayenne a fost cel mai popular model cu un total de 39.245 livrări, în timp ce 34.430 de unități Macan au fost furnizate clienților. Cu 16.919 livrări și o creștere cu 2% față de anul 2019, mașina sportivă emblematică 911 a continuat să se bucure de o mare popularitate. De asemenea, Taycan continuă să fie bine primit de către clienți: Porsche a livrat 4.480 de unități în prima jumătate a anului, în condițiile unei lansări eșalonate pe piață.
Europa este a doua cea mai puternică regiune
O tendință relativ pozitivă este evidentă pe piețele din Asia-Pacific, Africa și Orientul Mijlociu. Aici Porsche a furnizat clienților, un total de 55.550 de unități în prima jumătate a anului 2020. Cu 39.603 livrări, China rămâne cea mai mare piață unică a producătorului de mașini sportive din punct de vedere al volumului. În plus, Coreea și Japonia au fost piețe puternice în regiune, cu vânzări de 4.242, respectiv 3.675 de unități, fiecare prezentând rate de creștere cu două cifre față de anul anterior. 32.312 de mașini au fost furnizate clienților europeni. În SUA, Porsche a livrat 24.186 de mașini între ianuarie și iunie.
„Vedem tendințe pozitive, deși am continuat să simțim efectele crizei coronavirusului în trimestrul al doilea, în special în SUA și Europa. Un factor crucial aici a fost luna aprilie, când aproape toate centrele Porsche de pe aceste piețe erau încă închise”, spune Detlev von Platen, membru pentru vânzări și marketing al Comitetului executiv Porsche AG. „În plus, am avut un trimestru secund foarte puternic în 2019 și acesta ne este acum termenul de comparație. Așadar, rămânem încrezători și suntem plini de energie pe măsură ce abordăm provocările din a doua jumătate a anului. Evoluția pozitivă continuă din China și de pe alte piețe asiatice ne va ajuta și în acest caz. ” Potrivit lui von Platen, situația din Europa s-a ameliorat încă din mai, chiar dacă lucrurile nu se întorc în totalitate la normal.