Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au scazut in aprilie 2020 cu -50.28% fata de aprilie 2019, atingand un volum de 4.321 unitati. Piata auto din Romania nu a fost afectata de COVID19 la fel de mult cum au fost afectate piete mai mari precum cea din Franta sau Marea Britanie (care au scazut cu peste 90%). Astfel, pe primele patru luni din 2020, numarul autoturismelor noi inmatriculate a ajuns la 32.300 unitati, in scadere cu -27.46% fata de perioada similara din 2019.
In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins in aprilie 2020 cifra de 20.245 unitati, o scadere de -43.00% fata de aprilie 2019, pe primele patru luni din 2020 inregistrandu-se un volum de 128.325 unitati, in scadere cu – 12.00% fara de perioada similara din 2019.
Clasamentul pe marci autoturisme noi, in perioada ianuarie-aprilie 2020 este dominat de marca autohtona Dacia:
DACIA = 8.834 unitati (cu o scadere de -38.3% faţă de ian-apr 2019)
VOLKSWAGEN = 2.942 unitati (cu o crestere de +0.55% faţă de ian-apr 2019)
SKODA = 2.779 unitati (cu o scadere de -12.99% faţă de ian-apr 2019)
RENAULT = 2.503 unitati (cu o scadere de -33.55% faţă de ian-apr 2019)
HYUNDAI = 2.239 unitati (cu o crestere de +4.77% faţă de ian-apr 2019)
Pe modele, clasamentul este dominat tot de modele Dacia, cel mai vândut model fiind DACIA Logan, urmat de DACIA Sandero și DACIA Duster. SKODA Octavia este cea mai apreciata masina de import, urmata de RENAULT Clio.