Cancelarul german vrea să se introducă o primă europeană la cumpărarea de maşini electrice

Cancelarul în exerciţiu german Olaf Scholz, care se află în campanie în vederea unei realegeri, cere introducerea unei prime europene la cumpărarea de vehicule electrice – după ce Guvernul său a desfiinţat brutal o primă de acest fel în ţară, care a provocat o prăbuşire a vânzărilor -, în contextul în care industria automobilului din Germania întâmpină dificultăţi în a trece la maina cu baterie, relatează AFP:

Autoritățile din China au anunțat oficial autonomia modelului electric IM L6, cu baterie solidă, care pretindea că merge 1.000 de kilometri

Automobilul electric IM L6, prima mașină electrică de serie care folosește o baterie solid-state din prima generație, cu electrolit semi-solid, a parcurs testul de omologare al autorităților chineze și are în acest moment certificatul oficial care atestă autonomia reală, în regim CLTC.

Reticență în UE privind amânarea introducerii de tarife suplimentare la vânzarea de mașini electrice către și din Marea Britanie

Uniunea Europeană este reticentă în ceea ce privește acceptarea pledoariei Marii Britanii de a amâna tarifele care se profilează la vânzarea de vehicule electrice (EV), dar producătorii de mașini rămân optimiști că se poate conveni asupra unei amânări, a declarat organismul britanic al industriei auto.