Mercedes va echipa noul CLA cu un motor produs de chinezii de la Geely

Da mai departe!

Mercedes Benz va beneficia de parteneriatul pe care îl are cu Geely, în proiectul Smart, demarat cu mulți ani în urmă, după investiția fondatorului chinez Li Shufu în compania germană. Cel mai accesibil model al Mercedes va primi un nou motor dezvoltat de chinezi și produs de Horse.

Compania de motoare creată de Renault și Geely, care include și uzina din România din cadrul uzinelor de la Mioveni, va livra motoare mild-hybrid constructorului german Mercedes-Benz, pentru a fi utilizate pe modelul CLA, cel mai accesibil din gama producătorului din Stuttgart.

Motorul este unul mild-hybrid, având la bază un propulsor în patru cilindri supraalimentat cu o capacitate de 2.0 litri, care este conectat cu o cutie electrificată într-o arhitectură pe 48 de volți. Puterea maximă a acestui motor este de 250 CP (186 kW) iar cuplul maxim ajunge la 360 Nm, valori care fac din acest motor unul performant.

Propulsorul Geely va fi construit în China complet, dar va primi în Germania, pe liniile de asamblare, un sistem de convertor catalitic de la Mercedes, dezvoltat conform legislației europene.

Fabrica în care va fi produs motorul aparține Geely, dar face parte din rețeaua Horse Powertrain Limited, compania specializată creată de Renault și Geely.

Informațiile nu au fost anunțate oficial, ci au fost făcute publice de presa din China, care citează surse din industrie. Potrivit acestora, motorul nu va fi singura tehnologie produsă în China pe care Mercedes o va folosi pe viitorul CLA, pentru că mașina va fi echipată cu sisteme de conducere autonomă furnizate de startup-ul Momenta.

Mercedes CLA este dezvoltat pe platforma MMA a constructorului german, urmând să folosească sistemul de operare MB.OS și interfața MBUX, care va opera nu mai puțin de trei ecrane pe bordul mașinii.

Noua generație Mercedes CLA, care va fi lansată anul viitor,  va avea și o versiune complet electrică, echipată cu  o baterie de aproximativ 90 kWh, care va asigura o autonomie de 750 km, o valoare extrem de bună pentru ceea ce există în acest moment în industria auto.

Versiunea electrică va fi construită pe o platformă de 800 de volți, care va permite viteze foarte mari de încărcare la stațiile rapide. Primele estimări arată o încărcare în 15 minute pentru o autonomie de circa 400 km.

Mercede Benz a prezentat anul trecut, la salonul auto din Munchen, conceptul CLA Class, care anticipează viitorul model de serie ce va fi lansat peste aproximativ un an.

Related posts