Vânzările mărcii Renault au crescut cu 11% în primul semestru

Da mai departe!

Marca de automobile Renault a anunţat marţi că în primele şase luni ale acestui an a vândut 770.807 de autoturisme şi utilitare la nivel mondial, ceea ce reprezintă o creştere de 11% comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează proprietarul Dacia într-un comunicat de presă.

Aceste cifre reprezintă o accelerare faţă de avansul de 9% al vânzărilor înregistrat în primele trei luni ale acestui an.

În Europa, Renault şi-a crescut vânzările cu 21% în primul semestru, până la 501.985 unităţi, şi a devenit a doua cea mai vândută marcă pe piaţa europeană. Cele mai mari creşteri procentuale s-au înregistrat în cazul vânzărilor de pe pieţele din Marea Britanie (+61%), Olanda (+58%) Spania (+47%) şi Italia (+35%).

Renault este numărul 1 în Franţa atât pe piaţa vehiculelor de persoane cu 144.715 vânzări, cât şi pe cea a vehiculelor utilitare cu 54.239 vânzări.

Pe piaţa din România, la jumătatea lui 2023, Renault deţine o cotă de piaţă de 9,6% (creştere de 2,6 puncte procentuale faţă de primul semestru din 2022) cu 7.808 unităţi (PC & LCV) vândute, faţă de 4.552 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Renault devine astfel lider în categoria mărci importate, lider pe segmentul vehiculelor de persoane şi lider pe piaţa vehiculelor utilitare (LCV).

Cu două modele (Megane şi Clio) aflate în top 10 modele all brands după primele 6 luni, Renault este liderul mărcilor importate în segmentul vehiculelor de persoane (cu 5.683 unităţi înmatriculate, 7,7% cotă de piaţă) şi a doua marcă importată vândută către clienţi persoane fizice, cu un volum dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (2.569 unităţi, 8,4% cotă de piaţă).

Pe piaţa vehiculelor electrice, Renault ocupă locul al treilea, cu un volum total de aproape 600 de unităţi înmatriculate, înregistrând o cotă de segment de 8,1% (+4,8 puncte vs S1 2022). Succesul în acest segment este determinat de modelul Megane E Tech electric, care a convins un număr de 483 de clienţi în primele 6 luni ale lui 2023.

În segmentul utilitarelor uşoare (LCV), Renault este lider cu 2.125 de unităţi înmatriculate la final de iunie, ceea ce reprezintă o cotă de piaţă de 26,5% (+6,9 pct vs S1 2022).

Related posts