Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto. Compania Leoni a unui miliardar austriac a decis să închidă filiala din Luduș.
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru.
De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru maşini electrice, decizie care a dus la vânzări mai puţine pentru acestea, după ce Comisia Europeană a pus presiune pe toţi constructorii să investească în noi tehnologii, fără a impulsiona investiţii şi în reţele de încărcare pentru acestea.
“După cum ştiţi, economia mondială a suferit transformări semnificative în ultima perioadă din cauza situaţiei geo-politice globale. Toate aceste evenimente au determinat contracţii economice în mai multe sectoare. Piaţa producătoare de maşini este şi ea afectată din punct de vedere al rutelor de distribuţie, dar şi al scăderii producţiei, ceea ce duce la o cerere scăzută a părţilor componente. De asemenea, producătorii auto sunt nevoiţi să facă tranziţia de la motoarele pe benzină şi motorină la cele hibride şi electrice, dar subvenţiile pentru maşinile electrice au scăzut în toate ţările europene, ceea ce nu încurajează vânzarea lor”, au spus reprezentanţii Leoni într-un comunicat de presă.
În martie 2024, potrivit datelor ACEA – Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile, înmatriculările maşinilor electrice au scăzut cu peste 11% faţă de martie 2023, la circa 134.000 de unităţi, iar cota lor de piaţă s-a redus de la 13,9% la 13%. Dar declinul a fost cauzat de Germania, unde înmatriculările electricelor a scăzut în martie cu aproape 30%, în timp ce în Belgia sau Franţa acestea au continuat să crească. Mai mult, per total, în T1, electricele au urcat cu aproape 4% la nivel european la un total de 333.000 de unităţi. Pe de altă parte, autorităţile europene recunosc că sunt necesare de opt ori mai multe puncte de încărcare a fi instalate anual până în 2030 pentru a atinge targetul. Dacă acum sunt instalate în Europa 3.000 pe săptămână, sunt acum necesare 8.000 în acelaşi interval.
Oficialii companiei explică faptul că “în acest context, dar şi în contextul economic general, la nivelul grupului Leoni, au avut loc o serie de analize amănunţite care au evaluat eficienţa operaţiunilor noastre. După discuţii îndelungate, am identificat o nevoie de flexibilizare a modului în care lucrăm, astfel încât să ţinem pasul cu cerinţele pieţei auto. Decizia detaşării angajaţilor noştri din Luduş către alte fabrici Leoni din România, respectiv la fabricile din Arad si Bistriţa, a fost luată ca urmare a reducerii drastice a comenzilor pentru fabrica din Luduş şi având în vedere dorinţa noastră de a păstra toţi aceşti angajaţi valoroşi în cadrul companiei”.
Angajaţii Leoni de la Luduş au drept opţiune relocarea la Arad, în fabrica de acolo, la peste 300 km distanţă, fie demisia, potrivit postărilor angajaţilor pe reţelele sociale.
“Din dorinţa de a afecta cât mai puţin salariaţii noştri şi pentru a păstra continuitatea în muncă, le-am oferit acestora posibilitatea de a-şi desfaşura activitatea la fabricile din Bistriţa. Până când fabricile de la Bistriţa vor avea posibilitatea de a-i integra în procesele specifice, ne-am îndreptat angajaţii spre fabrica din Arad. Astfel, pentru o perioadă de maxim 5 luni, angajaţii au posibilitatea detaşării la fabrica din Arad. Sprijinim relocarea angajaţilor noştri prin asigurarea cazării, dar şi prin oferirea unui bonus de relocare. După această perioadă, activitatea angajaţilor nostri se va relua la fabricile din Bistriţa. Compania va pune la dispoziţie transportul gratuit până la locul de muncă şi retur”, spun oficialii în comunicat.
Cu o forţă de muncă de aproximativ 12.000 de angajaţi în 2024, Leoni România este unul dintre cei mai importanţi angajatori din ţară.
Istoria companiei începe odată cu deschiderea primei fabrici Wiring Systems Division la Arad în anul 2000. În anul 2002 a fost deschisă fabrica din Bistriţa urmând ca 3 ani mai târziu să îşi deschidă porţile şi cea de la Piteşti. Am continuat să ne extindem cu fabrici satelit în Beiuş, Luduş, Marghita şi Bumbeşti-Jiu. În 2016, a fost înfiinţat primul Shared Service Center LEONI (SSC) în Cluj-Napoca care coordonează 17 funcţii corporate distincte.
În prezent, compania opereaz un total de 10 fabrici în România, cu o suprafaţă totală de producţie de 180.000 mp.
În cadrul operaţiunilor din România, LEONI produce aproximativ 23.500 de produse, cu un accent major pe ansambluri LV (low-voltage) pentru vehiculele convenţionale şi HV (high-voltage) pentru vehiculele electrice. Această gamă diversificată de produse este furnizată celor mai importanţi producători auto din industrie.