Un proces colectiv Dieselgate în UK vizează mai mule companii auto

Da mai departe!

La Londra a început un proces în care unele dintre cele mai mari companii auto din lume sunt acuzate că au manipulat testele de emisii diesel. Companii au preferat ”să trișeze decât să respecte legea”, au declarat avocații celor peste 1,6 milioane de reclamanți.

La un deceniu după scandalul ”Dieselgate” al grupului Volkswagen, care a costat gigantul german peste 32 de miliarde de euro, proprietarii de vehicule diesel produse între 2012 și 2017 de Mercedes-Benz, Ford, Nissan, Renault, Peugeot și Citroën (ultimele două deținute de Stellantis) acuză producătorii că au folosit dispozitive ilegale pentru a înșela testele oficiale de poluare.

Potrivit reclamanților, aceste așa-numite ”defeat devices” detectau momentul în care mașinile erau testate și ajustau automat emisiile de oxizi de azot (NOx) pentru a se încadra în limitele legale, în timp ce, în condiții reale de circulație, nivelurile de poluare ar fi fost de până la 12 ori mai mari.

Avocații reclamanților susțin că aceste practici au avut un impact semnificativ asupra mediului și că proprietarii de vehicule au dreptul la compensații financiare. În total, valoarea pretențiilor este estimată la 6 miliarde de lire sterline (aproximativ 8 miliarde de dolari).

Producătorii neagă acuzațiile, susținând că sistemele de control al emisiilor sunt calibrate diferit în funcție de condițiile de funcționare și că există ”motive tehnice și de siguranță justificate” pentru aceste variații. Ei resping, de asemenea, orice asemănare cu cazul Volkswagen din 2015.

Procesul actual va analiza un eșantion de 20 de vehicule diesel fabricate de cele cinci companii și va stabili dacă acestea conțineau dispozitive interzise.

Verdictul este așteptat în 2026, iar decizia va avea efect obligatoriu și pentru alte 800.000 de cereri similare, depuse împotriva altor mărci, precum BMW și Vauxhall/Opel.

Avocatul reclamanților Tom de la Mare a afirmat că producătorii au făcut ”o alegere conștientă” de a pune confortul clienților mai presus de protecția mediului, în timp ce avocații constructorilor susțin că reclamanții sunt ”orbiți de umbra lungă” a scandalului Volkswagen și că reglementările privind emisiile implică inevitabile compromisuri tehnice.

Cazul ar putea deveni una dintre cele mai importante acțiuni colective din istoria juridică britanică, cu potențialul de a remodela responsabilitatea industriei auto față de standardele de mediu din Europa.

Related posts