Cum explică șefii VW decizia de închidere a fabricilor: „În Europa se vând cu două milioane de mașini mai puțin”

Tensiunile din VW Group pe tema posibilei închideri a cel puțin o fabrică de mașini și una de componente au continuat cu o întâlnire între directorii companiei și angajați, inclusiv cu Consiliul Întreprinderii, organizația care are un rol dublu de sindicat și coordonare. La întâlnire, directorul financiar a explicat de unde vine necesitatea închiderii de fabrici: „În Europa se vând cu două milioane de mașini mai puțin”.

Șeful VW: „Industria europeană de automobile se află într-o situație foarte serioasă”

Volkswagen a anunțat angajații că are nevoie de măsuri de austeritate pentru a-și îndeplini planul de restructurare care prevede reduceri de până la 10 miliarde de euro în următorii doi ani. Planul suferă deja din acest an, fiind imposibil de tăiat circa 3 miliarde de euro, de aceea managementul s-a gândit la reduceri de personal și închiderea unor unități.