Asigurări de la ASF: Preţul poliţelor nu o să crească în urma acestui faliment

Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins pentru că deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piaţă cele din 2022, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, la ieşirea de la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.

Președinte Consiliul Concurenței: Legislaţia pe RCA are probleme; unele modificări aduse în Parlament au condus la efecte nocive pe piaţă

Autoritatea de concurenţă nu are expertiză pe zona de reglementare în domeniul asigurărilor, însă legislaţia pe RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, iar unele dintre modificările aduse în Parlament au fost nefericite şi au condus la efecte nocive pe piaţă, a declarat, marţi, la conferinţa PRIA Competition, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Şeful ASF, despre preţul poliţelor RCA: Propunem o reglementare astfel încât tarifele practicate de asiguratori, nu tarifele de referinţă, să rămână cele din martie 2022

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la finalul audierii de luni în comisiile de specialitate ale Senatului, că Autoritatea propune Ministerului de Finanţe o reglementare astfel încât tarifele practicate de asiguratori, nu tarifele de referinţă, să rămână cele din martie 2022. „Deci efectul pe următoarele şase luni până când dispare ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a adăugat el. Acesta a mai explicat că nu poate fi propus un tarif minim pentru poliţele RCA deoarece legislaţia europeană şi cea naţională nu permite impunerea de către ASF a unor astfel de tarife minime pe piaţă.

Transportatori rutieri: Este nevoie de dialog şi soluţii imediate pentru evitarea escaladarii situaţiei din piaţa RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) îşi manifestă îngrijorarea în ceea ce priveşte destabilizarea pieţei RCA, ca urmare a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România şi intrarea acesteia în insolvenţă la mai puţin de doi ani de la falimentarea City Insurance.

Schimbare importantă pentru șoferii păgubiți în accidente. ASF va vedea în timp real dacă firmele de asigurare plătesc corect daunele din RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Normei 20/2017 privind asigurările de automobile, pentru a avea acces rapid la toate datele semnificative privind dosarele de daună înregistrate de asigurătorii RCA.

Cum se calculează referința RCA și de ce cresc de fapt tarifele pentru asigurarea obligatorie?

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat recent noile tarife de referință pentru RCA. Nu înainte de a preciza că tariful de referință este un indicator sintetic ce nu reflectă prețurile la care se vinde efectiv asigurarea obligatorie, Economica îți explică din ce este formată referința și ce indicator a determinat, de fapt, o bună parte a majorărilor.

Brokerii susțin că tarifele RCA au crescut cu 70-80%, în realitate noi plătim cu 150% mai mult

Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, însă, pentru comparaţie, acestea trebuie raportate la tariful de referinţă şi nu la tarife practicate în trecut, susţin reprezentanţi ai pieţei de brokeraj în asigurări, care estimează o reaşezare a preţurilor în perioada următoare. Cu toate acestea, tariful RCA pentru o mașină clasa compactă aflată în redacția noastră a crescut de la 362 de lei la 871 de lei pe 6 luni. „Creşterea s-a simţit din septembrie dar, este clar, de la ridicarea licenţei companiei City Insurance toate preţurile la RCA au…

ASF și BAAR intervin în cazul tarifelor RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) solicită tuturor companiilor de intermediere în asigurări să informeze de îndată toţi clienţii asupra faptului că dacă aceştia primesc de la cel puţin trei asigurători diferiţi oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% mai mari faţă de tariful de referinţă, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadraţi în categoria asiguraţilor cu risc ridicat. Acest tip de clienţi pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.

Proiectul de lege privind RCA a fost adoptat

Camera Deputaților a adoptat, în această săptămână, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Proiectul a fost adoptat cu 226 voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și 4 abțineri.