Revenire strălucitoare pentru una dintre cele mai spectaculoase descoperiri de automobile clasice din ultima vreme: modelul BMW 507 care a fost condus de starul american Elvis Presley în timp ce îşi efectua serviciu militar în Germania.
Etichetă: BMW
Mercedes-Benz a depășit BMW la vânzări în S1 2016
Mercedes-Benz, marca auto premium a grupului auto german Daimler, şi-a majorat avansul faţă de rivalul BMW în perioada ianuarie – iulie 2016, ceea ce îi permite să se apropie de obiectivul său strategic de a recâştiga poziţia de cel mai mare producător de automobile premium din lume, pentru prima dată după 2005, transmite Bloomberg.
BMW i3, primul automobil electric folosit de Poliţia Română
Începând de astăzi, timp de o lună de zile, bucureștenii și turiștii care aleg ca destinație orașul nostru, vor întâlni în trafic, prima autospecială electrică folosită de Poliția Capitalei. Autospeciala este din aceeși categorie de automobile electrice BMW folosite la nivel global de către poliţia din Anglia, Austria, Elveţia, Germania, Italia și departamentul de poliţie din Los Angeles. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a acceptat propunerea venită din partea Automobile Bavaria Group, ca timp de o lună de zile, polițiștii bucureșteni să testeze un autoturism BMWi3.
Bavarezii au lansat un BMW chinezesc
BMW Group şi BMW Brilliance Automotive Ltd. (BBA) vor crea un nou model pentru segmentul compact premium din China prin BMW Seria 1 Sedan – primul sedan sport compact al mărcii BMW. Aceasta face ca gama de produse a BBA în clasa compactă să fie şi mai vastă, cu automobile entry-level premium ce acoperă segmentele Active Tourer, Sports Activity Vehicle şi Sports Sedan, având posibilitatea de a atrage noi grupuri de clienţi. Segmentul automobilelor compacte premium înregistrează cea mai rapidă creştere la nivel mondial şi în China.
Rolls-Royce VISION NEXT 100
Mărcile grupului BMW sărbătoresc centenarul cu niște concepte super-interesante. Brandul britanic de lux Rolls-Royce simbolizează luxul auto aşa cum nu o face nici o altă marcă și e normal să vină cu un concept conform cu această filozofie.
BMW i8 si BMW i3 prezentate în premieră la Arad
BMW i8 şi BMW i3 sunt prezentate în premieră la showroom-ul BMW din Arad, în cadrul evenimentului “Zilele Porţilor Deschise”. Bavaria Cars Arad lansează o gamă extinsă de servicii pentru clienţii BMW din oraş şi posesorii de motociclete.
Ediţie specială exclusivă pentru BMW M3: „30 Years M3”
Prin lansarea primei generaţii BMW M3 în 1986, BMW M GmbH, care la acea vreme opera sub numele BMW Motorsport GmbH, a revoluţionat segmentul sport al clasei medii. Anterior, nici un alt constructor nu mai folosise atât de mult tehnologia veritabilă din motorsport pentru a transforma un model de serie precum BMW Seria 3 într-un automobil sport de înaltă performanţă care să fie potrivit şi pentru utilizare cotidiană. Primul BMW M3 a stabilit standardul la care s-au raportat şi alţi constructori.
BMW Seria 2 Active Tourer – MPV Bavarez
BMW a demonstrat că este singura companie care poate produce un monovolum de serie cu ADN sportiv. AutoReport.ro testează un model deși nu a fost chiar foarte bine primit de piața din România, este unul dintre preferatele noastre.
Test BMW 320xd – refresh de dragul concurenței
A trecut timpul și actuala generație BMW Seria 3 a avut nevoie de un facelift. Acum AutoReport.ro testează acest model în configurația 320d xDrive provenit de la Automobile Bavaria.
BMW Individual Seria 7 THE NEXT 100 YEARS
Ediţia aniversară a sedanului de lux realizată de BMW Individual și prezentată în această lună va avea premiera mondială pe parcursul anului aniversar al BMW Group, este limitată la 100 de unităţi şi dispune de trei variante de motorizare: BMW 740Le iPerformance şi BMW 740Le xDrive iPerformance cu sistem hybrid plug-in, BMW 750Li şi BMW 750Li xDrive cu motor V8, precum şi BMW M760Li xDrive ce dispune de propulsor cu 12 cilindri.