Stellantis anunță o creștere de peste 5 procente pe piața europeană (UE29) în primul trimestru al acestui an, cu o creștere a cotei de piață, însă nu publică deocamdată cifre exacte. Prezentarea bilanțului trimestrial este programată pentru 30 aprilie.
Stellantis își continuă ascensiunea vânzărilor în Europa, unde este în acest moment a doua cea mai puternică companie auto, după Volkswagen. Cota de piață a Stellantis pe piața europeană s-a majorat cu 0,9 puncte procentuale, la 19,2%, ca urmare a creșterii peste media europeană, cu 5,4% a vânzărilor tuturor celor 14 mărci.
Stellantis reușește să-și conserve prima poziție a vânzăriloe pe patru dintre cele mai mari piețe din Europa, Franța, Italia, Portugalia și Spania, având creșteri foarte bune atât pe cele patru piețe, cât și în Germania, unde volumul vândut s-a majorat cu 22,7%.
Divizia de vehicule comerciale, Stellantis Pro One a înregistrat în primul trimestru o cotă de piață de 30,1% cu o majorare a vânzărilor de 11,1%.
Pe segmentul electric, creșterea a fost mai mică decât cea anunțată pe toate vânzările, respectiv 4,5%, raportat la primul trimestru din 2023, dar sunt piețe cu performanțe foarte bune pentru companie. Cota de piață în Europa a urcat la 14,4%, pe segmentul BEV, ca urmare a unui avans de 8,2% pe cele mai importante 10 piețe.
În Franța, volumele de electrice înregistrează o creștere de două cifre (+54%), cu o cotă de piață foarte mare, de 35,7%, în creștere cu 7,2 puncte față de anul precedent. Creșteri semnificative ale vânzărilor se observă și în Regatul Unit (+9%), Portugalia (+5,5%) și Polonia (+8,9%).
Uwe Hochgeschurtz, cel care conduce activitatea Stellantis în Europa, transmite discret un mesaj țărilor europene pentru a oferi subvenții la achiziția de mașini electrice, dând exemplu Franța.
„Performanța excepțională a vânzărilor de vehicule electrice în Franța evidențiază potențialul acestui segment atunci când este susținut de stimulente pentru achiziție. Pe măsură ce ne străduim să facem vehiculele electrice accesibile tuturor prin planul nostru strategic Dare Forward 2030, un efort colectiv din partea tuturor părților interesate este esențial pentru adoptarea pe scară largă și mobilitatea durabilă”, a declarat Uwe Hochgeschurtz.