Poliția Rutieră și Autoreport.ro recomadă participanților la trafic să fie atenți la condițiile meteo în special în acest anotimp care ridică tot felul de probleme, mai ales la nivel de carosabil, dar și de funcționare a mașinilor.
Șoferii sunt rugați să fie atenți la următoarele recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere:
– nu plecaţi la drum fără a avea vehiculul echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă;
– circulaţi cu prudenţă sporită, pentru a putea evita obstacolele;
– păstraţi în mers o distanţă corespunzătoare între autovehicule;
– adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere;
– utilizaţi în mod corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– în condiţiile unui carosabil alunecos, evitaţi pe cât posibil manevra depăşirii (dacă manevra este necesară, realizaţi-o numai după o asigurare temeinică).