Oliver Blume, CEO al BMW Group, a declarat în cadrul unui eveniment de tehnologie și mobilitate, din Germania, că are convingerea că va urma o recesiune în această țară, bazându-se pe situația actuală economică și geopolitică. El a făcut din nou apel la autoritățile europene să nu oprească producția și vânzarea de automobile cu benzină și motorină.
Incertitudinile din politica internațională, problemele serioase ale lanțurilor de aprovizionare din lume, dificultățile din alimentarea cu gaze și inflația sunt cauzele pentru care Oliver Zipse, CEO al BMW Group crede că Germania va intra în recesiune. Șeful constructorului de automobile din Munchen spune însă că nu este îngrijorat: „Sună întotdeauna atât de dramatic. Dar pur și simplu nu vom mai crește pentru o vreme. Lumea nu se termină când vine o recesiune. Pentru asta am crescut în ultimii zece ani”, a declarat Zipse în cadrul Zilei Inovării, organizată de WirtschaftsWoche.
Șeful BMW a vorbit și despre recenta decizie a Comisiei Europene și a Parlamentului European de interzicere a vânzării de autoturisme cu emisii de CO2, începând cu 2035. Zipse a cerut să se revină asupra acestei măsuri, pentru că există riscuri mari atunci când te bazezi pe o singură tehnologie. „Cred că este greșit să oprim motorul cu ardere în Europa. Industria va arăta diferit în termeni de scară și structură față de prezent, dacă va merge cu o singură tehnologie”, a spus Zipse. El a sugerat că ar fi o abordare mai bună reducerea emisiilor cu 5% anual, în locul unei opriri bruște. Zipse a avertizat că măsura „va duce la distorsiuni pe care nimeni de aici nu le mai poate controla”.
Oliver Zipse a susținut în schimb o pledoarie în favoarea hidrogenului, despre care a spus că este singura materie primă ce poate fi produsă și stocată în mod durabil. El a reamintit că actualele stații de carburanți ar putea fi folosite pentru hidrogen cu adaptări care nu costă mult și au nevoie de timp scurt. „De aceea credem în hidrogen. Va veni și va veni la BMW, sunt foarte, foarte sigur de asta”.