AutoReport.ro a testat cel mai nou model Seat. Este vorba de o derivată a compactei LEON denumită Leon X-perience, modelul poate fi descris cel mai bine prin sintagma: familistă de aventură.
Grupul VW și-a făcut un obicei din a crea variante cu veleități ușor offroad din variante break ale unor modele cunoscute. Au început cu Audi Allroad, au continuat cu Octavia Scout și Passat AllTrack și au adus acest trend și în gama Leon.
Noi am testat acest model pe o vreme nu tocmai prietenoasă, iar în 2 zile ale testului nu am putut să ne despărțim de ploaie. Cu toate acestea, am reușit să intră pe porțiuni de offroad, prin jurul Bucureștiului, acolo unde am putut vedea că Leon X-perience face față și unor drumuri mai noroioase.
De fapt, baza pentru acest model este breakul Leon ST. Designul este la fel de atrăgător, dar a primit ceva modificări. Mai exact, exteriorul a fost acoperit cu protecţii din plastic, iar garda la sol a fost mărită pentru a face faţă mai bine drumurilor mai grele. Dotările standard includ un sistem de tracţiune integrală de cea mai nouă generaţie, cu ambreiaj multidisc, cuplaj Haldex şi o unitate electronică de control.
Sub capotă găsim un motor diesel de 2 litri care produce 184 CP, propulsorul vine împreună cu o cutie de viteze automată DSG. În această configurație modelul este foarte sprinten, rapid și face față multor provocări.
Deși a primit tracțiune integrală și este sensibil mai înalt, X-perience stă foarte bine pe asfalt, chiar și în viraje. Direcția este foarte precisă, iar suspensiile absorb foarte bine gropile.
În interior, gama a preluat destul de multe elemente de la Audi, ceea ce îmbunătățește cu mult feelingul pe care îl avem în spatele volanului. Designul este plăcut, iar echiparea X-perience a adăugat multe elemente suplimentare. 5 persoane au suficient loc în acest model. Spațiile de stocare sunt suficiente și ingenioase. Portbagajul de 587 de litri poate fi mărit până la 1.470 de litri.
X-Perience are în echipare standard cu un sistem multimedia cu ecran tactil color cu diagonala de 12,7 cm, în vreme ce sistemul de navigaţie se află pe lista de opţionale. Gama Leon a luat 5 stele EuroNCAP, în timp ce în materie de siguranță, X-perience este destul de bine echipat cu: ABS, ESP, Blind spot assistant și multe alte sisteme de asistență.
Seat Leon X-Perience 2.0 Tdi 4×4 Aut
0-100 km/h: 7,1 secunde
Viteza maximă: 224 km/h
Cilindree (cmc): 1.968
Putere (CP): 184 la 3.500 rpm
Cuplu maxim: 380 Nm la 1.750 rpm
L/l/î: 4.543 / 1.816 / 1.481
Masă proprie: 1.529 kg
Volum portbagaj (l): 587
Consum mediu: 6 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: automată, 6 trepte