Scandalul Motorgate: Un grup de clienţi ai grupului Renault va depune plângere penală împotriva producătorului auto, din cauza motoarelor defecte ale unor automobile

Da mai departe!

Aproape 2000 de clienţi ai Renault vor depune plângere penală împotriva producătorului auto din cauza unor motoare defecte de 1,2 litri, săptămâna viitoare, iar la acţiune s-ar putea alătura şi proprietari de automobile Dacia şi Nissan, a declarat vineri avocatul care îi reprezintă pe reclamanţi, transmite Reuters.

”Vom depune o plângere luni, în numele a aproape 2.000 de persoane”, a declarat avocatul Christophe Leguevaques pentru Reuters, adăugând că mulţi alţi proprietari de vehicule Renault, precum şi cei ai mărcii Dacia şi partenerului Nissan, s-ar putea alătura acţiunii.

Plângerea, despre care a scris pentru prima dată ziarul Le Parisien, va fi depusă la tribunalul penal Nanterre, acuzaţiile variind de la ”înşelăciune agravată, practici comerciale îndoielnice” la ”fraudă” şi ”punerea în pericol a vieţii altora”, a spus avocatul.

Decizia de depunere a plângerii vine în urma unor discuţii nereuşite între Renault şi reclamanţi pe tema motoarelor defecte, a adăugat el.

Plângerea se referă la motoarele pe benzină 1,2 TCe şi DIG-T, fabricate între 2012 şi 2016.

Va rămâne la latitudinea procurorilor să decidă dacă vor deschide o anchetă oficială.

Un purtător de cuvânt al Renault a declarat că producătorul auto a oferit suport tehnic şi ajutor financiar clienţilor afectaţi.

”Grupul Renault nu sa oprit niciodată şi continuă să analizeze cererile pe care le primeşte”, a spus purtătorul de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al Nissan, care produce unele modele împreună cu Renault, a declarat că ”sprijină toţi clienţii care ar putea experimenta zgomot la motor, rateuri de aprindere, putere scăzută sau consum excesiv de ulei, în conformitate cu politicile noastre de garanţie şi asistenţă pentru clienţi”.

Clienţii spun că producătorii auto ar fi trebuit să emită o rechemare atunci când au descoperit o problemă cu motoarele de 1,2 litri folosite în 400.000 de vehicule în Europa între 2012 şi 2016.

Renault a recunoscut că motoarele consumă prea mult ulei şi că 133.050 de vehicule din Franţa ar fi fost afectate, dar a mai spus că nu există niciun risc pentru siguranţă, un punct contestat de grupul de clienţi.

”Solicitările de asistenţă care nu au putut fi abordate au fost toate analizate cu atenţie şi s-a dat un răspuns”, a spus Renault.

Related posts