Impozitele pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi ar putea scădea chiar de zece ori, în urma unei iniţiative legislative depuse de un deputat, care dorește schimbarea formulei de calcul.
Potrivit informaţiilor prezentate vineri, într-o conferinţă de presă, de către deputatul bistriţean, impozitarea ar urma să se facă pe baza unei cifre exacte înmulţite cu numărul de centimetri cubi.
Astfel, pentru motociclete s-ar aplica 0,02 lei pe centimetru cub, pentru maşinile până în 2.000 centimetri cubi – 0,06 lei, iar pentru cele care depăşesc 2.000 centimetri cubi – 0,12 lei.
Ionuţ Simionca a dat ca exemplu impozitul pentru un autovehicul cu capacitatea de 3.000 centimetri cubi, care se ridică în prezent la 3.800 lei şi care, dacă acest proiect va deveni lege, ar scădea la 360 lei, spunând că o astfel de măsură ar descuraja înmatriculările de maşini în Bulgaria.
‘Această lege se direcţionează în special pentru autoturismele cu capacitate cilindrică peste 2.000 centimetri cubi, care la noi sunt exagerat de impozitate şi descurajează cetăţenii României să-şi înmatriculeze autoturismele în România. Cred că este oportună, are susţinere din toate partidele politice, am 60 de susţinători la acest proiect legislativ şi sperăm să treacă’, a precizat deputatul PMP.
Simionca a adăugat că a gândit această lege şi pentru a veni în sprijinul fermierilor care folosesc autovehicule cu capacitate cilindrică mare.
‘Gândiţi-vă la un agricultor care trebuie să urce muntele, cum îl urcă cu Loganul? Gândiţi-vă la oamenii aceştia, care au nevoie de ajutor’, a mai spus deputatul.
Iniţiativa legislativă a fost depusă la mijlocul acestei săptămâni la secretariatul Camerei Deputaţilor.