BMW prezintă o ediţie specială a noului automobil sport de lux, în ediţie limitată la 400 de unităţi la nivel mondial – dotări exclusive de interior şi exterior cu elemente de design unice create de BMW Individual. Modelul special poate fi comandat şi în România.
Noul BMW Seria 8 Coupé oferă o experienţă spotivă, construită pe experienţa din motorsport, cu exclusivitatea şi sofisticarea segmentului de lux. BMW M850i xDrive Coupé First Edition, produs într-un număr limitat de numai 400 de exemplare la nivel mondial, duce ideea de exclusivitate la un nou nivel. Modelul va fi la uzina BMW din Dingolfing în perioada aprilie-iunie 2019 şi poate fi comandat şi în România.
Culoarea exterioară, jantele din aliaj uşor şi decoraţiunile interioare vor oferi modelului BMW M850i xDrive Coupé First Edition un caracter unic. La exterior iese în evidenţă culoarea creată special de BMW Indibidual Frozen Barcelona Blue metalizat, ce va fi aplicată pentru prima dată pe un model BMW. Este combinată cu varianta extinsă a BMW Individual High Gloss Shadow Line, care, pe lângă contururile geamurilor laterale, include cadru şi bare ale grilei radiatorului, aplicaţii ale Air Breathers şi decoraţiuni ale ţevii de eşapament de culoare neagră. Accentele închise prezente la această ediţie specială sunt completate de jantele M de 20 de ţoli, din aliaj uşor şi design Y-spoke, finisate în Jet Black. Dotările opţionale disponibile includ, printre altele, acoperiş M Carbon şi pachetul M Carbon pentru exterior.
Aura exclusivistă din interiorul BMW M850i xDrive Coupé First Edition este îmbunătăţită şi de dotările de design BMW Individual specifice, selecţia deosebită de culori şi materiale şi echipamentele de înaltă calitate. O dotare specială oferită pentru ediţiile speciale este tapiţeria integrală BMW Individual cu piele Merino în noua combinaţie de culori Ivory White-Night Blue. Dotările de design interior cuprind şi volan M îmbrăcat în piele, precum şi plafon BMW Individual cu Alcantara, ambele finisate în culoarea Night Blue. În interiorul automobilului, benzile decorative BMW Individual pentru interior finisate în Black Piano, care sunt localizare în centrul cockpitului, poartă inscripţia „First Edition 1/400”. Mai mult, sistemul de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround şi aplicaţiile de sticlă Crafted Clarity de pe butonul Start/Stop, controlerul iDrive, butonul de volum şi maneta iluminată a schimbătorului de viteze completează ambianţa interioară luxoasă.
Personalitatea expresivă a BMW M850i xDrive Coupé First Edition este transmisă de designul său exterior şi interior şi se potriveşte perfect cu caracteristicile de performanţă remarcabile. Ediţia specială a modelului este propulsată de un motor pe benzină, cu opt cilindri şi tehnologie BMW TwinPower Turbo, ce dezvoltă 390 kW/530 CP. Motorul V8 cu cuplu ridicat este combinat cu o transmisie Steptronic sport cu opt trepte şi transferă puterea fără efort la şosea graţie tehnologiei BMW xDrive de tracţiune integrală inteligentă şi unui reglaj al suspensiei care este adaptat perfect la conceptul automobilului.
BMW M850i xDrive Coupé First Edition este disponibil acum pentru comenzi şi în România. La configuraţia de bază se adaugă un preţ de 17,835.00 Euro cu TVA (14,987.39 Euro fără TVA) care include culoare exterioară Albastru Barcelona Frozen, tapiţerie Piele BMW Individual Merino Alb Ivory / Albastru Night | Negru, jante din aliaj ușor M Y-spoke de 20″, tip 728 M, Jet Black, Ornamente „CraftedClarity” pentru elemente interior, Ornamente BMW Individual negru piano, sistem de sunet Diamond surround Bowers & Wilkins, ornamente BMW Individual Shadow Line lucioase cu conținut extins, capitonaj plafon BMW Individual Alcantara.