Automobili Lamborghini a redeschis ieri showroomul din București renovat recent, evenimentul marcând și premiera românească a noului Lamborghini Huracán EVO.
Noul automobil super sport V10 se bazează pe performanțele modelului Huracán Performante și încorporează un sistem de control al dinamicii automobilului și aerodinamică de ultimă oră.
La evenimentul de redeschidere a showroomului au fost prezenți, din partea Automobili Lamborghini, Andrea Baldi, CEO pentru regiunea EMEA și Konstantin Sychev, Director pentru Europa de Est și CIS, precum și Alin Tapalagă, Directorul general al Porsche Inter Auto România și Adrian Pascu, Director al Diviziei de branduri de lux în cadrul PIA România, compania care operează showroomul Lamborghini București.
„România este o piață importantă pentru Lamborghini: din 2015 încoace, vânzările au crescut. Cererea ridicată pentru noul Super SUV Urus este o oportunitate excelentă pentru noi de a lua legătura cu clienții, dintre care 70% sunt noi pentru brand. Investiția partenerului nostru local în modernizarea acestui showroom marchează atractivitatea crescută a mărcii noastre, nu numai în rândul publicului mai numeros atras de Urus, ci și în rândul clienților noștri de automobile super-sport, interesați de noul Huracán EVO”, a declarat Andrea Baldi. „Huracán EVO este definiția evoluției: este cu un pas înainte, redefinind parametrii segmentului. Este remarcabil de ușor de condus, oferind, în același timp, cea mai receptivă, senzorială și agilă experiență de conducere, în orice mediu.”
Marca Lamborghini este prezentă oficial în România din anul 2008, showroomul dedicat fiind inaugurat cinci ani mai târziu, în 2013.
”În 2013, când piața auto a înregistrat unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimii 19 ani, Porsche Inter Auto România a decis să parieze pe viitor, să meargă împotriva curentului și să finalizeze o investiție importantă în primul și cel mai mare centru pentru automobile premium și de lux din Europa de Sud-Est, în care facilitățile Lamborghini București sunt la loc de cinste”, a spus Alin Tapalagă, Director general al Porsche Inter Auto România. ”Automobili Lamborghini a înregistrat o creștere remarcabilă în ultimii ani, noua identitate corporativă și standardele înalte adoptate în showroom-urile din întreaga lume, la care Lamborghini București este acum perfect aliniat, venind natural, ca parte a acestei poziționări.”
Situat în partea de nord a capitalei, showroomul Lamborghini București, proaspăt redecorat, încorporează noul design corporativ al mărcii, oferind un studio exclusiv Ad Personam pentru personalizare, alături de zonele de prezentare a celor mai recente supercaruri ale mărcii. Lucrările de redecorare a showroom-ului de 309 metri pătrați s-au derulat pe o perioadă de peste trei luni. Suprafața totală a service-ului dedicat Lamborghini este de aproximativ 250 de metri pătrați, incluzând zona de reparații, zona de schimbare anvelope și depozitul de piese de schimb.
”Showroomul Lamborghini București marchează prin această redecorare o adevărată evoluție, care nu reprezintă doar alinierea la cele mai înalte standarde, ci și la așteptările ridicate ale clienților noștri”, a declarat Adrian Pascu, Director pentru divizia de mărci de lux în cadrul Porsche Inter Auto România. ”Celebrarea acestei redeschideri, împreună cu premiera națională a noului Huracán EVO, ne face să ne simțim mândri că suntem parte a mărcii Lamborghini.”
În anul 2018, piața românească a înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent. 2019 va fi primul an întreg pentru vanzările Super SUV-ului Urus. Livrările noului Huracán EVO au început, în timp ce vânzările pentru Aventador V12 continuă, sporind prezența Lamborghini pe piață.
Noul Lamborghini Huracán EVO oferă tehnologii superioare pentru o plăcere sporită la condus, cu un design nou pentru o aerodinamică îmbunătățită. Sistemul LDVI al Huracán EVO (Lamborghini Dinamica Veicolo Integrata), cu logică predictivă, asigură o dinamică perfectă la condus, controlând sistemele mașinii, inclusiv tracțiunea integrală, suspensia, vectorizarea cuplului și direcția integrală pentru parametri redefiniți de reacție, agilitate și ușurință la condus. EVO preia motorul de la Huracán Performante, cu 640 CP și un cuplu de 600 Nm, și are un nou sistem de infotainment cu o conectivitate avansată. Este disponibil și în versiunea Huracán EVO Spyder decapotabil.
Preț de pornire recomandat (fără TVA 19%): 185.947 € pentru Huracán EVO; 204.368 € pentru Huracán EVO Spyder.
Lamborghini Urus este primul Super SUV din lume. Designul, performanțele, dinamica și experiența la condus reflectă ADN-ul său pur Lamborghini. Este potrivit pentru condusul de zi cu zi, în orice condiții. Cu un motor V8 twin-turbo de 4.0 litri, cu 650 CP și un cuplu de 850 Nm pentru performanțe maxime, Urus accelerează de la 0 la 100 km / h în 3,6 secunde și atinge o viteză maximă de 305 km / h. Dispune de un sistem de 4WD cu vectorizare activă a cuplului și un sistem de direcție integrală pentru o manevrabilitate perfectă, împreună cu frânele ceramice din carbon, suspensia pneumatică adaptivă și stabilizarea activă a ruliului pentru siguranță și confort maxime. Sunt disponibile până la șase moduri diferite de conducere prestabilite, precum și modul EGO.
Preț de pornire pentru URUS (fără TVA 19%): 179.151,32 €.
Lamborghini Aventador SVJ este vârful de gamă al mașinilor super sport Lamborghini V12. Această nouă generație a modelului legendar Lamborghini V12 este limitată la 900 de unități, iar în versiunea Roadster, la doar 800. Aventador SVJ, titularul recordului pentru autoturismele de serie de la Nürburgring-Nordschleife, prezintă un nou design axat pe performanța aerodinamică. Motorul său V12 cu aspirație naturală oferă o putere de 770 CP, tracțiune integrală și direcție integrală, pentru supremație tehnică. Materialele ușoare, soluțiile de racing și ALA 2.0 oferă performanțe optime de manevrare, cu o accelerație de la 0 la 100 km / h în 2,8 secunde și o viteză maximă de peste 350 km / h.
Preț de pornire recomandat pentru Aventador SVJ (fără TVA 19%): 351.933,42 €.